FOTO: Galeria Stelei, mesaj impresionant pentru „Michi” de la Șuie Paparude

FOTO: Galeria Stelei, mesaj impresionant pentru
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși meciul cu Basel nu a stârnit interesul fanilor Stelei la același nivel cu partidele precedente jucate de roș-albaștri în cupele europene în acest sezon, cei aproape 25.000 de suporteri aflați în tribunele Arenei Naționale au fost la înălțime.

Aceștia și-au încurajat favoriții din primul minut și au ținut să-i transmită un mesaj de susținere și lui Mihai „Michi” Câmpineanu, de la Șuie Paparude, care a suferit un infarct sâmbătă noapte, după un concert, iar ulterior a fost operat pentru a-i fi montate două stenturi.

„Michi – În clipe grele alături de tine / P.N. (Peluza Nord) la rău și la bine„, a fost mesajul afișat de fanii Stelei în debutul meciului cu Basel.


Mihai Câmpineanu, membru al formației Șuie Paparude, a suferit un infarct, sâmbătă noapte, la finalul unui concert susținut la Timișoara, în cadrul evenimentului Re:freshTM, fiind transportat în stare gravă la Spitalul Municipal din oraș.

„A fost adus un pacient de 42 de ani în stop cardio-respirator prin fibrilatie ventriculară, a fost resuscitat, a făcut această tulburare de ritm pe un infarct miocardic”, declara corespondentului MEDIAFAX Ada Blăgniceanu, medic la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Municipal din Timișoara.

Colegii de trupă au afirmat că Mihai Câmpineanu le-a spus, după concert, că are dureri puternice în zona pieptului, apoi s-a prăbușit la pământ. În cădere, cântărețul s-a lovit la față.

„De vină sunt stresul și oboseala. Cu o zi înainte am avut concert în Arad, apoi la Timișoara. S-a stresat mult și cu lansarea noului videoclip al trupei pe care am organizat-o, tot aici, în concert la Timișoara. Era foarte foarte obosit”, a declarat colegul acestuia de la Șuie Paparude, Mihai Dobre.

Duminică dimineață, Mihai Câmpineanu a fost transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, fiind supus unei coronografii, iar ulterior i-au fost montate două stenturi.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Stare de urgenţă declarată în Myanmar după cutremurul puternic de vineri
Stare de urgenţă declarată în Myanmar după cutremurul puternic de vineri
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Cum l-au numit italienii pe Nicolae Stanciu, după ce s-a aflat despre viitorul transfer la Genoa
Cum l-au numit italienii pe Nicolae Stanciu, după ce s-a aflat despre viitorul transfer la Genoa
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
"Ne-a interzis". Conducătorii de la Genoa şi-au dat seama de scopul lui Dan Şucu, după ce au primit ordinul
Cum arată soția lui Cristi Chivu la 42 de ani. Adelina este schimbată total! Apariție rară în mediul online
Cum arată soția lui Cristi Chivu la 42 de ani. Adelina este schimbată total! Apariție rară în mediul online
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Ora de vară 2025 în România. Când se dau ceasurile înainte cu o oră
Ora de vară 2025 în România. Când se dau ceasurile înainte cu o oră
Cel mai SĂNĂTOS lapte! Ce trebuie să scrie pe etichetă
Cel mai SĂNĂTOS lapte! Ce trebuie să scrie pe etichetă
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, imagine rară alături de fratele ei mai mare. Cum s-au afişat cei doi
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, imagine rară alături de fratele ei mai mare. Cum s-au afişat cei doi
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
TAXA care se elimină din 7 aprilie. Decizie pentru proprietarii de terenuri sau imobile. S-a dat ordin în România
TAXA care se elimină din 7 aprilie. Decizie pentru proprietarii de terenuri sau imobile. S-a dat ordin în România
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel…
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Prețuri oficiale pentru cea mai nouă Mazda în ROMÂNIA. Cât costă „BMW-ul de BUGET”?
Prețuri oficiale pentru cea mai nouă Mazda în ROMÂNIA. Cât costă „BMW-ul de BUGET”?
Mircea Badea, interviu-eveniment în exclusivitate cu Andrew Tate, pentru AntenaPLAY
Mircea Badea, interviu-eveniment în exclusivitate cu Andrew Tate, pentru AntenaPLAY
×