„Galactici”, dar pe rând
Ronaldo și compania au arătat un fotbal de calitate la
Zurich, dar se simte încă lipsa coeziunii la nivelul
echipei.
Rezultatul final nu poate fi contestat, așa cum nu poate fi
contestată valoarea jucătorilor aliniați de Pellegrini în primul
„11”, împotriva lui FC Zurich. Real a dominat categoric, dar totuși
neconvingător, verticalizările fiind parcă prea rare și prea puțin
periculoase. Doar inspirația lui Ronaldo, care a deschis scorul
dintr-o lovitură liberă, acuratețea proverbială a lui Raul și
bâlbâiala apărării adverse în fața lui Higuain au făcut ca Real să
conducă la pauză cu un sec 3-0.
Revirimentul
gazdelor
Prima repriză s-a încheiat într-o notă de timorare pentru elevii
lui Bernard Challandes, care au arătat un joc firav și lipsit de
orizont, datorat în mare renumelui adversarului. Zurich a ieșit cu
altă față de la cabine și a reușit, deloc surprinzător, datorită
relaxării apărute în jocul Real-ului, să pună presiune pe poarta
lui Casillas. Buturile căpitanului de pe „Bernabeu” au fost
străpunse de două ori într-un singur minut, doar orgolilul din
final al „galacticilor” făcând ca primele trei puncte ale grupei să
meargă la Madrid.
Prețul plătit, pentru o victorie totuși mică, a fost destul de
mare. Xabi Alonso s-a accidentat după o intrare energică asupra
unui adversar, fiind înlocuit de Gago.
„Știam că o să încep să și marchez, așa că am stat liniștit și am
așteptat momentul”, Cristiano Ronaldo, Real Madrid