Steaua are prima șansă la calificare după ce a învins cu 1-0 în tur pe Ludogoreț, meci contând pentru play-off-ul competiției. Partida retur va avea loc marți, cu începere de la ora 21:45 și în ciuda rezultatului favorabil, Costel Gâlcă consideră că echipa sa va avea un meci mult mai dificil în retur. Antrenorul Stelei a precizat că va aborda partida la victorie și afirmă că Tănase și Arlauskis sunt în faza de recuperare și nu se știe deocamdată dacă pot fi folosiți în meciul cu Ludogoreț.
„A început să miroasă a Champions League. Meciul o să fie mult mai dificil decât cel de la București, Ludogoreț va risca mai mult. Sperăm ca printr-un joc bun să creăm faze de gol și să ne calificăm. Steaua va ataca, e foarte important să marcăm. Vom juca la victorie, nu la egal. La București, am făcut un meci bun, contra unei echipe cu jucători valoroși. Tănase și Arlauskis sunt în faza de recuperare, vom vedea cum se prezintă la antrenamentul oficial. Chipciu este un jucător important pentru noi, dar sperăm ca cine va îl va înlocui să facă o partidă bună”, a declarat Costel Gâlcă în cadrul unei conferințe de presă.
Nicușor Stanciu consideră că meciul retur cu Ludogoreț va fi mult mai dificil decât cel de la București, dar afirmă că el și coechipierii săi sunt foarte concentrați și pregătiți să obțină un rezultat care să le permită calificarea în grupele UEFA Champions League.
„Va fi un meci greu, total diferit față de cel de la București. Suntem concentrați și capacitați la maxim pentru această partidă. Sperăm să dominăm partida așa cum am făcut-o și la București. Nu este important cine va marca, contează doar să ne calificăm. I-am simțit foarte puternici la București„, a precizat Nicușor Stanciu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER