UEFA nu va lăsa nesancționat gestul golănesc marca Gattuso, după meciul cu Spurs. Gennaro l-a luat de gât pe secundul englezilor, Joe Jordan, și a sărit la bătaie la sfârșitul meciului.
Italianul riscă suspendarea, chiar dacă arbitrul nu a sancționat gestul în timpul meciului.
Englezii au sărit ca arși după victoria lui Tottenham: „Italienii au fost provocatori”, au notat englezii, care nu s-au ferit nici de cuvinte grave: „Italienii s-au comportat ca niște mafioți”, au titrat cei din Insulă
Gattuso: Mi-am pierdut capul!
„Mi-am pierdut capul și sunt responsabil, am făcut ceva ce nu ar fi trebuit să fac. Jordan m-a «terorizat» în a doua repriză însă acest lucru nu justifică reacția mea”, a declarat italianul.
Gestul lui Gattuso, după un schimb verbal la marginea terenului în repriza a doua, nu a fost sancționat de arbitrul francez Lannoy.
„M-am enervat de discuția avută cu Jordan. Am vorbit amândoi în scoțiană pentru că am jucat doi ani în țara lui, la Glasgow Rangers, dar nu vă voi spune ce i-am zis. Am făcut o greșeală făcând ce am făcut unei persoane mai în vârstă decât mine. Voi aștepta să văd ce va decide UEFA„, a precizat Gattuso.
Antrenorul formației AC Milan, Massimiliano Allegri, a recunoscut că se așteaptă ca Gattuso să fie sancționat: „Nu mi-a plăcut ce s-a întâmplat, nu este frumos și clar va fi studiat de UEFA. Există cu siguranță un motiv, dar asta nu e o scuză”.
Echipa italiană AC Milan a fost învinsă, marți, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de formația engleză Tottenham Hotspur, în prima manșă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor.
Sursa FOTO: repubblica.it
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER