Ghioane l-a bătut pe Săpunaru
Dinamo Kiev a izbutit rezultatul serii în grupele Ligii Campionilor, 1-0 la Porto. Duelul românilor, Săpunaru contra Ghioane, a durat exact o oră, pentru că în minutul 60 mijlocașul oaspeților a fost înlocuit. Este primul pas fals făcut acasă de FC Porto în Ligă după trei ani, pe 28 septembrie 2005 consemnându-se una dintre marile surprize all-time ale competiției, 2-3 cu debutanta Artmedia Bratislava.
Dinamo Kiev nu mai câștigase în Ligă de 15 partide, mai precis de la un 2-0 cu AS Roma în Ucraina, pe 23 noiembrie 2004. Dacă Ghioane și ai săi vor trece acasă de Fenerbahce și vor „scoate“ un egal cu Porto, optimile de finală vor deveni realitate pentru vicecampioana Ucrainei.
Ploaie de goluri în Liga Campionilor
Ieri a fost egalat recordul de 36 de goluri marcate într-o seară de Ligă. Totodată, meciul Villarreal – Aalborg, 6-3, a trecut pe locul doi în topul partidelor cu cele mai multe reușite. Primul loc este ocupat de Monaco – La Coruña, 8-3 (5.11.2003).