Ghionea: „Acesta ne e nivelul”

Ghionea: „Acesta ne e nivelul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorin Ghionea a dat emoții băncii tehnice în momentul în care a venit imediat după încălzire să ceară îngrijiri medicale. Cei din stafful medical i-au dat cu spray undeva în zona mușchilor inghinali, stelistul acuzând dureri în acea zonă. După meci, el a fost singurul dintre jucători care a vorbit la Pro Tv, televiziunea care a transmis în România meciul.

Sorin, ce se mai poate spune după 0-3 în fața lui Bayern München?
Știam de la început că vom întâlni o echipă foarte puternică. După meciul cu nemții, mi se confirmă clar ceea ce știam cu toții: sunt tari. Ne-au învins din nou și din păcate acesta este nivelul nostru actual.

Vă bucură rezultatul din celălalt meci?
De bucurat, nu știu dacă e cazul… Dar recunosc că ne avantajează rezultatul înregistrat în partida de la Firenze. Lyon a bătut și asta e bine pentru noi în perspectiva partidei care urmează.

„Am avut șansă cu Bayern”


Spuneai că Bayern este peste voi, dar Fiorentina e de nivelul Stelei?

Deocamdată, așa se pare că este. Totuși, noi trebuie să o demonstrăm și pe teren. Vom juca în Ghencea cu italienii și atunci vom vedea unde ne situăm exact. Ori noi, ori ei.

Se putea obține mai mult de la partida cu Bayern?

Nu știu. Ați văzut că în acest meci se poate spune că am avut și noi șansă. Apoi, din păcate, ocaziile pe care le-am avut nu le-am fructificat. Ce a urmat am văzut cu toții, evident, totul s-a năruit. În repriza a doua, cele 10-12 minute ne-au costat primind acele goluri.

Mai sperați la Cupa UEFA?

Dacă vrem să mergem în primăvara europeană, trebuie să ne dăruim la maximum în meciul de la București. Pe noi ne avantajează doar victoria, iar italienilor le este bun și un egal.

16 meciuri consecutive fără victorie are Steaua în grupele Ligii Campionilor, ultimul succes fiind contra lui Dinamo Kiev, 4-1 în deplasare

11 meciuri în grupele Ligii Campionilor a jucat Sorin Ghionea, reușind să marcheze un gol în victoria cu Dinamo Kiev din 2006

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 22 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
Ștefan Chirea a fost dat dispărut pe 30 martie 2025. IREAL unde a fost găsit 3 zile mai târziu
Ștefan Chirea a fost dat dispărut pe 30 martie 2025. IREAL unde a fost găsit 3 zile mai târziu
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"Lui Florin Prunea îi transmit că nu mă supăr pentru aberaţia spusă despre mine". Emil Grădinescu a tranşat subiectul |…
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit, alta n-a dezamăgit!
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit,…
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
×