Gigi Becali a anunțat care e cea mai mare dezamăgire în fotbal! „Nu e Middlesbrough. Alta era situația acum, cu 25 de milioane de euro de atunci”

Gigi Becali și-a adus aminte de coșmarul de la Middlesbrough după meciul României cu Anglia, dar patronul de la FCSB nu poate uita cum a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor.

Dubla cu Ludogorets și penalty-urile apărate de Cosmin Moți în urmă cu șapte ani au reprezentat o adevărată lovitură pentru Gigi Becali, care e convins că FCSB ar fi arătat altfel acum, dacă se califica între cele mai bune echipe din Europa.

La vremea respectivă, FCSB a pierdut nu mai puțin de 25 de milioane de euro, după cum susține Gigi Becali.

Cosmin Moți și Ludogorets un coșmar pentru Gigi Becali: „E cea mai mare dezamăgire!”

Campionii Bulgariei au câștigat cu 6-5 în fața echipei antrenată atunci de Costel Gâlcă, după executarea loviturilor de departajare. Inedit este faptul că în poarta formației bulgare s-a aflat fostul fundaș dinamovist Cosmin Moți, iar Gigi Becali nu poate uita asta.

În tur, FCSB s-a impus cu scorul de 1-0, pe Arena Națională, dar returul de la Sofia a fost unul incredibil.

„Asta e a doua, la Middlesbrough, ca dezamăgire. Ludogorets e cea mai mare dezamăgire, îmi vine din când în când în cap. Acolo era minutul 93, am luat gol, a apărat apoi Moți, acolo erau 25 de milioane care veneau. Cu 25 de milioane alta era situația acum”, a spus Gigi Becali, la Pro X.

În ultimii ani, FCSB n-a mai ajuns nici măcar în grupele Europa League, a ratat iar titlul în Liga 1, în timp ce Ludogorets, de neoprit pe plan intern, a devenit un nume respectat nu doar în Bulgaria.

Publicat: 06 06. 2021, 23:02
Actualizat: 07 06. 2021, 22:34