Gigi Becali a venit cu o nouă reacție înaintea meciului cu Sparta Praga din turul 3 preliminar Champions League.
Patronul FCSB a intrat în direct și a dat verdictul fără să stea pe gânduri.
Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a vorbit despre returul cu Sparta Praga din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Patronul roș-albaștrilor nu are emoții înaintea meciului de pe Ghencea și a spus că cehii nu știu să lege pase.
„Normal, la ce am văzut, nu știu dacă a făcut Dumnezeu o minune să fie Praga mai puternică, sau dacă va fi Dumnezeu împotriva noastră, nu ne poate bate. Ei nu au intrat în careul nostru. Eu asta am văzut. Nici joc combinativ nu au, posesie nu au.
Maccabi avea calitate de posesie, ăștia nu au. Părerea mea e că Sparta e mai slabă ca talent, ca jucători valoroși decât Maccabi. Ăia pasau, ăștia nu pot să lege pase. Ăia încercau combinații aproape de careu, la ăștia nu am văzut încercări.
Au pe stânga pe unu, dar nu-l lasă Crețu nici să respire. Jucăm acasă, cu o echipă care e sub valoarea CFR Cluj, Rapid și Craiova”, a declarat Gigi Becali, la DigiSport.
Gigi Becali, patronul FCSB, e încântat de revenirea lui Florin Tănase și crede că e exact marcatorul de care avea nevoie.
„Dacă e, vine Tănase. Noi atacant aveam nevoie, acum vine Tănase. Pe Tănase îl văd număr 9, cred că va fi mult mai puternic, mai înțelept decât înainte să plece. E marcator. Nu avem marcator. Miculescu e războinic, ajută, nu dă goluri”, a declarat Gigi Becali pentru sursa de mai sus.
Sunt fericit că m-am întors acasă, m-am întors la echipa pe care o iubesc de mic copil, mă simt bine, nu îmi e greu să mă integrez în echipă pentru că pe majoritatea îi cunosc, iar pe ceilalţi în ultima lună, ultimele două luni i-am cunoscut. Sunt fericit că m-am întors”, spunea Florin Tănase, pentru FCSB TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER