FCSB a demolat-o pe Virtus, scor 7-1, în primul tur preliminar Champions League.
După meci, Gigi Becali, patronul campioanei României, a luat o decizie surprinzătoare cu privire la fotbalistul despre care spunea că e gata să-l treacă „pe linie moartă”.
Mihai Lixandru, care a fost titular incontestabil sezonul anterior, era să fie trecut „pe linie moartă” de Gigi Becali după prestația sa din Supercupa României cu Corvinul Hunedoara, scor 3-0.
Patronul FCSB era gata să ia măsuri împotriva fotbalistului, ba chiar anunța că îl va înlocui cu Baba Alhassan.
„Sunt bucuros că am făcut o echipă așa cum mă așteptam că o să fie. E mai mult decât mă așteptam, am văzut un Baba, un Nana, un Malcom… departe peste ce erau ei! Baba îi ia locul lui Lixandru acum”, spunea finanțatorul roș-albaștrilor într-o conferință de presă susținută la „Palat”.
După victoria răsunătoare cu Virtus, scor 7-1, din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, Gigi Becali și-a dat seama că a greșit și s-a răzgândit în privința lui Lixandru.
„Aveam o întrebare în legătură cu Lixandru, dar m-a convins în această seară că trebuie să joace. A fost foarte lucid, mi-a plăcut foarte mult. Aceasta era întrebarea mea, cu Lixandru. Mă gândeam că îl schimb cu Almășan, dar Lixandru va rămâne”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.
Înainte de meciul cu Virtus, Gigi Becali, patronul campioanei, spunea că Baba Alhassan i-a luat fața lui Mihai Lixandru.
„Acum să nu se supere Lixandru, că-l lăudam, dar i-a luat fața Baba (n.r.-Baba Alhassan). Ce să faci? Eu zic că pe toate posturile, dacă vorbim de echipa de titulari, avem jucători valoroși”, spunea Gigi Becali, potrivit sursei de mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER