Gigi Becali și FCSB sunt la mâna lui Real Madrid! Ce se întâmplă cu echipa roș-albastră în preliminariile Ligii Campionilor, dacă formația lui Ancelotti câștigă finala cu Borussia Dortmund
Real Madrid o poate ajuta pe FCSB în lupta pentru accederea în grupele Ligii Campionilor, dacă câștigă finala cu Borussia Dortmund.
FCSB este la doar patru tururi preliminare de o revenire spectaculoasă în grupele Ligii Campionilor. Ultima oară s-a întâmplat în sezonul 2014-2015, atunci când roș-albaștrii încheiau pe ultima poziție în grupă. Gigi Becali scapă de cel mai puternic adversar din primul tur, dacă madrilenii înving în finala Ligii Campionilor.
Cum poate scăpa FCSB de cel mai puternic adversar din primul tur: Real Madrid îi poate da o mână de ajutor lui Gigi Becali
FCSB este campioana Superligii și va reprezenta România în preliminariile Ligii Campionilor. Roș-albaștrii au o misiune extrem de dificilă pentru a-i îndeplini visul lui Gigi Becali. Formația antrenată de Elias Charalambous este cap de serie doar în primul tur preliminar.
S-au aflat deja toate echipele care vor juca în primul tur preliminar, dar componența urnelor s-ar putea modifica, la finalul meciului dintre Real Madrid și Borussia Dortmund. Gigi Becali va ține, cel mai probabil, cu gruparea iberică fiindcă îl poate scăpa de cel mai puternic posibil adversar din primul tur preliminar.
Dacă Real Madrid pierde finala Ligii Campionilor cu Borussia Dortmund, atunci Borac Banja Luka va ajunge în urna a doua și ar putea pica cu FCSB. Există șanse mari și ca Ballkani să nu mai fie cap de serie și astfel FCSB s-ar putea trezi cu doi potențiali adversari puternici în lupta pentru un loc în al doilea tur preliminar.
În cazul în care Real Madrid cucerește pentru a 14-a oară cel mai râvnit trofeu, potențialii adversari ai roș-albaștrilor sunt stabiliți deja: Dinamo Batumi (Georgia), Celje (Slovenia), Hamrun Spartans (Malta), Larne (Irlanda de Nord), Dinamo Minsk (Belarus), Panevezys (Lituania), Ordabasy (Kazahstan), Vikingur (Islanda), Struga (Macedonia de Nord), Differdange 03 (Luxemburg), Decic (Muntenegru), Egnatia (Albania), Santa Coloma (Andorra) și Virtus (San Marino).
Meciul Real Madrid – Borussia Dortmund, din finala Ligii Campionilor, va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00.
Visul lui Gigi Becali: accederea în Liga Campionilor și încasări record pentru o echipă românească
Gigi Becali știe cum poate da lovitura în fotbal. Milionarul mizează totul pe cupele europene, de unde poate câștiga o sumă record. În acest sezon, cele 36 de echipe calificate în grupele competiției vor încasa câte 19 milioane de euro. Pe lângă acești bani, se mai adaugă sumele primite pentru participarea în preliminarii.
Pentru prezența în primul tur, FCSB are deja asigurați 150.000 de euro. Pentru prezența în al doilea tur poate primi 350.000 de euro, plus 550.000 de euro din al treilea tur și alți 750.000 de euro din play-off. Pe lângă sumele primite de la UEFA, roș-albaștrii ar putea avea încasări record din vânzările de bilete. Opt partide ar fi asigurate pe teren propriu dacă FCSB ajunge până în grupele celei mai titrate competiții inter-cluburi.