Golul anului în Champions League. VIDEO GENIAL | Reacția unui star de la Arsenal când „A înțeles că nimic nu va mai fi la fel”
Arsenal s-a impus la scor (4-1) în partida cu Galatasaray, disputată în deplasare, în ultima etapă a fazei grupelor, iar galezul Aaron Ramsey a reușit ceea ce mulți numesc „golul anului în Champions League„.
Mijlocașul lui Arsenal a reușit o dublă în victoria cu Galatasaray, dar al doilea gol a fost cel care a atras toate privirile. În minutul 29, Ramsey a prins un demivoleu de efect, de la aproape 30 de metri, și a catapultat balonul în vinclul porții lui Sinan Bolat.
Reușita i-a șocat și pe colegii galezului, însă reacția serii îi aparține atacantului Yaya Sanogo, care a avut unul din cele mai bune „locuri” pentru a viziona superbul gol. Cu umor, cei de la Bleacher Report au afirmat că a fost momentul în care tânărul atacant francez „a realizat că nimic nu va mai fi la fel” de acum înainte.
Totuși, Ramsey nu s-a arătat la fel de impresionat la finalul partidei. Acesta a recunoscut că golul e unul din cele mai frumoase din carieră, dar că îl „preferă oricând pe cel marcat cu Norwich”, în sezonul trecut din Premier League, când a înscris cu un șut din interiorul careului, tot din voleu.
Arsenal s-a calificat în optimile Champions League, după ce a terminat pe locul doi grupa din care au mai făcut parte Borussia Dortmund, Anderlecht și Galatasaray. Tunarii au încheiat faza grupelor cu 13, puncte, câte a strâns și Borussia Dortmund, dar cu un golaveraj inferior germanilor (+7, față de +10),
83,3 km/h a fost viteza prinsă de balonul șutat de Ramsey în drumul spre vinclul porții adverse