Golul care le-a dat aripi steliștilor. Varela: „Mergem la Partizan să ne calificăm. Nu e o echipă de speriat”. Ce discuție a avut cu Rădoi

Golul care le-a dat aripi steliștilor. Varela:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a făcut egal cu Partizan, scor 1-1, în prima manșă a turul III al Ligii Campionilor. Golul care le dă speranțe steliștilor a fost marcat de Fernando Varela, în minutul 82. Fundașul speră să obțină calificarea la Belgrad.

Steaua a făcut din nou două reprize foarte diferite. În prima parte, campioana României a fost dominată de Partizan, iar jocul a suferit foarte mult. În repriza secundă, steliștii au avut un joc mai limpede, ba chiar în ultimele minute puteau obține victoria. Varela spune că aceste diferențe între reprize ar trebui corectate:

„Mă bucur că am marcat, dar păcat că am primit gol. Oricum, nimic nu e jucat, ați văzut meciul cu Trencin. Sunt convins că putem marca și nu doar o dată. Nu trebuie să căutăm scuze. Am făcut o repriză a doua bună, dar avem probleme în starturile de meci. Nu știu de ce se întâmplă așa, cred că trebuie să vorbim toți și să schimbăm lucrul acesta”, a declarat Varela la Sport.ro

Fundașul din Insulele Capului Verde nu se teme la retur de incandescenții suporteri ai lui Partizan:Jucătorii sunt obișnuiți cu atmosfera incendiară. Știm că au suporteri fanatici, dar nu vor fi probleme. Mergem acolo și ne gândim la un singur lucru: la calificare. Partizan nu e o echipă de speriat”.

Varela este chinuit de câteva luni de o accidentare, dar până acum a tot amânat operația. Este și motivul pentru care fundașul venit de la FC Vaslui nu a mai dat aceeași siguranță. Varela susține însă a amânat operația până în iarnă, pentru a ajuta Steaua în prima parte a sezonului: Am probleme la picior, dar am vorbit cu Mirel și am decis să mă operez la iarnă. Nu sunt la nivelul de anul trecut, dar pot să joc. Nu atât de des, însă”.

Returul la Partizan – Steaua este programat peste o săptămână.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×