FC Porto a reclamat o eroare de arbitraj, la faza în care Manuel Neuer l-a faultat în careu pe Jackson Martinez.
Meciul de la Porto a început neașteptat de prost pentru campioana Germaniei. Martinez a scăpat în minutul 3 singur spre poartă, după ce a reușit să recupereze mingea de la Xabi Alonso.
Atacantul columbian s-a descurcat excelent și a fost faultat în careu de Manuel Neuer. Arbitrul a arătat punctul cu var, dar i-a arătat lui Neuer doar cartonaș galben, deși internaționalul german a faultat din postura de ultim apărător. Lovitura de la 11 metri a fost transformată de Ricardo Quaresma.
În altă ordine de idei, meciul cu Porto a fost al 67-lea în Liga Campionilor pentru Manuel Neuer, care l-a depășit astfel pe Lehmann (67), dar mai are de tras până să treacă și de Kahn (103).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER