Ciprian Marica a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Stuttgart-ului în disputa cu Unirea Uziceni pentru un loc în optimile Ligii Campionilor. Atacantul român spune că echipa sa a făcut cel mai bun meci al sezonului, însă recunoaște că misiunea lor a fost ușurată de absențele din lotul ialomițenilor
Șvabii nu vor însă să se oprească aici. Marica spune că tehnicianul Christian Gross se gândește chiar la câștigarea Ligii Campionilor.
„Echipa noastră a făcut o partidă foarte bună, la Urziceni au lipsit câțiva jucători care l-au făcut pe Dan Petrescu să schimbe strategia înainte de acest meci. A fost cel mai bun meci al nostru din acest sezon. M-aș bucura să meargă treaba la fel și în continuare, jucăm cu doi atacanți, domnul Gross vrea să atacăm, nu doar contraatac. După meci i-am îmbrățișat pe cei de la Urziceni, le-am urat succes în Europa League. Antrenorul ne-a spus după meci că ‘ce-ar fi dacă am câștiga competiția asta?’„, a spus Ciprian Marica la gsptv
Unirea Urziceni a piredut aseară cu 3-1 în fața Stuttgart-ului și a ratat calificarea în optimile Ligii Campionilor. Ialomițenii aveau nevoie doar de un singur punct, dar au terminat pe locul 3 în grupă și merg în primăvara Europa League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER