Guardiola îl flatează pe Lucescu: „Șahtior are unul dintre cei mai buni antrenori din lume”

Șahtior Donețk va înfrunta campioana Germaniei în optimile Ligii Campionilor. Cele două echipe nu s-au mai întâlnit până acum, însă Pep Guardiola a mai fost adversarul lui Mircea Lucescu pe vremea când fostul internațional spaniol o pregătea pe Barcelona.

Sorții n-au fost prea blânzi cu Șahtior Donețk. Echipa antrenată de Mircea Lucescu va fi nevoită să se bată pentru un loc în sferturi cu Bayern Munchen, una dintre cele mai în formă echipe din lume. Pep Guardiola spune că va acorda o atenție serioasă întâlnirii, deoarece Mircea Lucescu a creat la Șahtior o echipă în care se află mulți jucători talentați. Antrenorul lui Bayern Munchen susține că se va folosi de experiența întâlnirilor cu Șahtior din perioada în care stătea pe banca Barcelonei.

„Știu că Bayern Munchen n-a mai jucat cu Șahtior, dar eu știu deja această echipă. Au unul dintre cei mai buni antrenori din lume și, de asemenenea, au un grup de jucători brazilieni de valoare. La Șahtior s-au adunat mulți tineri talentați. Toată echipa este bună, nu numai Adriano. Vom analiza întreaga echipă. Ne-am respectat întotdeauna adversarii. În această etapă toți adversarii sunt buni. Cred că meciurile vor fi interesante”, a declarat Pep Guardiola, conform goal.com.

Șahtior Donețk va juca acasă prima manșă a întâlnirii cu Bayern Munchen. Turul optimilor Ligii Campionilor este pogramat pentru 17/18 și 24/25 februarie 2015, iar returul se va juca pe 10/11 și 17/18 martie 2015.

 

Publicat: 16 12. 2014, 11:21
Actualizat: 16 12. 2014, 12:22