Guardiola, un caracter adevărat!** „Pep merită felicitări ca antrenor, dar mai presus de toate, ca om!”
Se spune că îți poți da seama de caracterul omului, după comportamentul său în momentele celei mai fericite. Nu puține sunt cazurile când triumfători, vedetele zilei uită cu desăvârșite de cei care i-au ajutat și se concentrează doar pe propria persoană. Dacă admitem adevărul afirmației anterioare, atunci, Pep Guardiola a demonstrat că este un tip de uriaș caracter.
Ca și cum civilizația, cultura și elocința de care dovadă la fiecare intervenție publică nu ar fi de ajuns, antrenorul Barcelonei și-a dovedit cavalerismul și aseară după cel mai mare triumf al său de până acum. Nu, nu este vorba de dedicația pe care a făcut-o lui Paolo Maldini, simbolul contestat chiar la ultima reprezentație pe San Siro ci este vorba de un telefon pe care l-a făcut la puțin timp după terminarea meciului.
Astfel, Pep Guardiola a ținut să-i mulțumească bătrânului Carletto Mazzone, fostul său antrenor de la Brescia, în Serie A. Deși a evoluat doar un sezon pentru gruparea "rândunelelor", în cel mai fericit moment al carierei sale, antrenorul catalan și-a amintit de "bătrânul" său mentor din Italia așa cum Mazzone însuși povestește:
"Guardiola merită felicitările noastre, atât ca antrenor, dar mai ales ca om! Faptul că și-a amintit de mine în aceste momente fericite, mă umple de plăcere.M-a sunat personal după meci și mi-a dedicat trofeul! Chestiile astea mici, pot aduce atâta fericire…", a spus fostul tehnician al Romei pentru R101.
Este inutil să facem comparații cu ceea ce se întâmplă pe plaiurile dâmbovițene, acolo unde cu excepția unor flori rare( Hagi, Gică Popescu ), foști antrenori ai fotbaliștilor mioritici se plâng de ani de zile că au fost uitați de cei cu care au colaborat în trecut…