Pe lângă întărirea lotului pentru grupele Ligii, oficialii Stelei trebuie să se ocupe și cu formarea unei echipe competitive cu jucători sub 19 ani
UEFA a schimbat regulile pentru Liga Campionilor, iar pentru a stimula echipele să-și crească jucători a introdus un nou criteriu pentru accederea în grupe. Fiecare echipă care intră în această fază este obligată să înscrie și o echipă formată din jucători sub 19 ani, altfel își pierde dreptul de a participa în grupe.
Formatul Ligii Campionilor U19 Competiția nu diferă foarte mult de cea dedicată seniorilor. Echipele de 19 ani sunt repartizate în grupe de câte 4, iar adversarele sunt aceleași pe care le vor întâlni seniorii. Practic, puștii Stelei se vor confrunta cu cei ai lui Chelsea, Schalke și FC Basel. Partidele se vor disputa după același program ca al echipelor mari, în ziua sau în preajma zilei în care vor avea meci. Stadionul nu trebuie să fie prea departe de locul în care se dispută meciul principal și trebuie să asigure o anumită logistică. Primele două clasate din fiecare grupă vor merge la un turneu eliminatoriu, unde partidele se vor juca într-o singură manșă, în luna februarie.
Pentru Steaua este un handicap important Cum Steaua a desființat Academia și a redus la minim grupele de juniori, regula introdusă de UEFA provoacă multe bătăi de cap în birourile campioanei. Până să intre la închisoare, Gigi Becali era decis să cumpere cei mai valoroși tineri de la selecționatele de copii și juniori, pentru ca Steaua să se prezinte onorabil în această competiție, denumită după președintele onorific al UEFA, Lennart Johansson.
Acum, s-a găsit o soluție de avarie, iar Steaua va semna un parteneriat cu Academia lui Gică Hagi, în urma căruia mai mulți puști vor fi împrumutați în Ghencea pentru a completa lotul sub 19 ani.
Cine ar putea veni de la Academia Hagi:
Robert Hodorogea, fundaș, 18 ani Răzvan Marin, mijlocaș, 17 ani Alexandru Târnovan, mijlocaș, 17 ani Alexandru Mitriță, mijlocaș, 18 ani Bogdan Vasile, mijlocaș, 18 ani
Cum ar putea arăta Steaua U19:
Valentin Cojocaru (17 ani) – Cristian Iordache (17 ani) , Roberto Drăgan (18 ani), Robert Hodorogea (18 ani), Cătălin Cardaș (17 ani) – Ionuț Mitriță (18 ani), Cristian Pușkas (18 ani), Alexandru Târnovan (18 ani), Bogdan Vasile – Andrei Pătrașcu (18 ani)
Rezerve:
Marian Vârtej (portar, 17 ani) Cristian Jitaru (fundaș central, 18 ani Eduard Petcu (fundaș stânga, 18 ani) Gabriel Braga (mijlocaș central, 18 ani) Antonio Popa (mijlocaș central, 17 ani) Adrian Neacșu (mijlocaș dreapta, 18 ani) Răzvan Grădinaru (mijlocaș stânga, 18 ani) Răzvan Marin (mijlocaș 18 ani)
Meciurile s-ar putea disputa pe Ghencea Regulamentul competiției spune că partidele echipelor sub 19 ani trebuie să se joace pe un teren care nu se află foarte departe de arena unde se vor disputa meciurile echipelor mari. De asemenea, terenul trebuie să asigure anumite standarde. Astfel, sunt mari șanse ca Steaua U19 să joace pe Ghencea, acolo unde ar putea avea parte și de un public important. Până nu demult, „Templul” a fost autorizat de UEFA să găzduiască meciuri din faza grupelor, astfel că îndeplinește toate condițiile pentru un meci de juniori.
Steaua va avea viață grea, dar speră Spre deosebire de Steaua, celelalte echipe din grupă au acordat o mare atenție copiilor și juniorilor din propria curte. FC Basel, Chelsea și Schalke sunt obișnuite cu astfel de competiții. Primele două au participat constant în NextGen, o întrecere dedicată celor mai tari echipe sub 19 ani din Europa. În sezonul trecut, Chelsea U19 a ajuns până în finală, pe care a pierdut-o în fața lui Aston Villa.
De asemenea, Schalke se bucură de o academie foarte puternică. În Germania, după EURO 2000, federația le-a impus echipelor din primele două ligi să-și înființeze academii, ca un criteriu de licențiere. Din actuala echipă de seniori, jucători ca Draxler sau Matip sunt formați la academia lui Schalke.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER