Hațegan, pus la zid după incidentele din Rusia! „A greșit flagrant!” Ce i se reproșează centralului român
Organizația internațională anti-rasism, „Kick It Out”, critică atitudinea centralului Ovidiu Hațegan, de la partida ȚSKA Moscova – Manchester City 1-2.
Oficialii organizației sunt nemulțumiți că arbitrul român nu a oprit partida în momentul în acre Yaya Toure a fost agresat verbal de fanii ruși, în ciuda faptului că jucătorul lui City a avut un dialog cu Ovidiu Hațegan.
„Yaya Toure a dat dovadă de tărie de caracter. A vorbit deschis despre incidente și cu arbitrul, dar și după meci. Era totuși datoria centralului să oprească meciul când Yaya s-a dus la el și astfel se rezolva problema pe loc. A greșit flagrant că a lăsat meciul să continue”, se arată într-un comunicat oficial al celor de la Kick It Out.