„Huiduielile din Ghencea îl vor motiva și mai mult pe Mutu!”
Președintele Stelei, Valeriu Argăseală, a declarat că mâine se va ști cu exactitate dacă grecul Kapetanos va fi apt pentru partida cu Fiorentina. De asemenea, oficialul "roș-albaștrilor" a mai spus că nu știe care va fi reacția suporterilor la adresa lui Adrian Mutu, dar crede că huiduielile îl vor mobiliza și mai mult pe "Briliant".
"Așteptăm până mâine să vedem care va fi reacția lui Kapetanos la efort. Mâine vom avea un răspuns final. Nu pot să anticipez care va fi reacția suporterilor vis-a-vis de Mutu, dar am înțeles că huiduielile îl vor mobiliza și mai mult. Nu am vândut prea multe bilete. Am vândut cam 100 de bilete pe zi. Sperăm ca începând de luni fanii să vină la stadion pentru a-și cumpăra tichete.", a spus Argăseală la gsptv.