Revenit miraculous după accidentarea din partida cu VfB Stuttgart, din cauza căreia se credea că va lipsi cel puțin o lună, portarul campioanei Unirea Urziceni a dat peste alt necaz la partida cu Vasluiul din campionat.
Introdus de Dan Petrescu cu scopul de a-și intra în mână pentru partida din Liga Campionilor, Arlauskis a suferit o contractură puternică la spate, care îl va ține pe bancă la meciul de astăzi. „Am scăpat de problema de la picior, dar am dat de alta, la spate. Din cauza frigului de la meciul din campionat abia pot să mă aplec. Cred că am 1% șanse să joc”, spunea goalkeeperul la sosirea la Glasgow, necăjit că va rata un meci așa de important. La prima vedere, accidentarea lui „Miko” pare să fie la nervul sciatic, lucru care face puțin probabilă o însănătoșire în doar o zi. Staff-ul medical al Unirii va face astăzi tot posibilul pentru a-l recupera pe Arlauskis, acesta fiind de acord să joace chiar cu infiltrații, dacă oficialii partidei permit acest lucru. Cel mai probabil însă poarta Urziceniului va fi apărată pe „Ibrox Park Stadium” de către Daniel Tudor, jucător care are șansa să debuteze în Liga Campionilor la 34 de ani, chiar într-un meci capital pentru ialomițeni. Având în vedere că nu există alte soluții pe lista UEFA, Arlauskis va lua totuși loc pe banca de rezerve, chiar și accidentat.
4 meciuri a bifat Arlaukis pentru Unirea Urziceni în cupele europene, portarul nelipsind niciun minut din „dubla” cu Hamburg de anul trecut și nici din duelurile cu Sevilla și Stuttgart, de anul acesta
0 minute a jucat Tudor pentru ialomițeni în Europa, portarul fiind doar de două ori rezervă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER