Când adversarele din întrecerea internă se numesc Porto, Benfica și Sporting Lisabona, care au strâns 76 de titluri de campioană împreună, există puțin loc pentru surprize. Însă în elita fotbalului portughez a apărut în ultimele sezoane o nouă formație puternică, gata să se lupte cu echipele de tradiție. Și cu bani puțini, dacă ne gândim că cea mai scumpă achiziție a adversarei CFR-ului (Roland Linz) a costat doar două milioane de euro, iar întreg lotul valorează 78 de milioane.
Deși a fost înființată în 1921, Sporting Braga nu a excelat în primii săi 80 de ani de existență. Totul s-a schimbat din 2003, când Antonio Salvador (42 de ani), un prosper om de afaceri născut în Braga, care a câștigat primul milion de euro înainte de a împlini 30 de ani, a devenit președintele echipei și a transformat-o într-o rivală de temut pentru Porto sau Benfica.
Salvador, președinte după un pariu
Până acum nouă ani, Braga se putea lăuda doar cu o Cupă a Portugaliei, câștigată în 1966. În rest, viitoarea adversară a CFR-ului a fost o echipă de mijlocul clasamentului, care nu i-a deranjat niciodată pe granzi. Dar Salvador a văzut în Sporting Braga potențialul unei afaceri fructuoase. Omul de afaceri a fost pasionat de fotbal încă din copilărie. Iar la doar 25 de ani era deja unul dintre cei mai buni prieteni ai președintelui lui FC Porto, Jorge Pinto da Costa, omul care le-a adus „dragonilor” un profit de peste 400 de milioane de euro în ultimii zece ani. Însă Salvador s-a plictisit să stea în umbra acestuia. A decis să candideze pentru șefia lui Braga în 2003, după ce a făcut un pariu cu câțiva prieteni, printre care și primarul orașului din Nordul Portugaliei. A câștigat detașat și a devenit imediat un favorit al suporterilor.
A transformat echipa în zece ani!
Iar planul său de reformă, inspirat din „manualul” predat de Pinto da Costa, a avut un succes imediat. Primul său discurs în calitate de președinte a trasat direcția clară în care trebuia să se îndrepte clubul: „Este necesar ca acest club să devină puternic atât pe plan intern, cât și pe plan internațional. Braga are o nevoie de o dimensiune europeană, în condițiile unui buget mic. Practic, echipa trebuie să se autofinanțeze”. Imediat, Braga a săltat din hora retrogradării și s-a menținut timp de nouă ani în prima jumătate a clasamentului primei ligi portugheze, devenind chiar vicecampioană în 2010. Asta în condițiile în care Salvador a schimbat nouă antrenori, mulți dintre aceștia fiind nemulțumiți de strategia clubului de a vinde jucătorii importanți la prima ofertă consistentă.
Însă chiar și așa, președintele e iubit de suporteri pentru modul în care gestionează soarta echipei, dar mai ales pentru că a dus echipa în finala Europa League din 2011, pierdută în fața rivalilor de la Porto, și pentru calificarea în grupele Ligii din acest sezon. Braga a fost primul club portughez care și-a vândut numele stadionului unui sponsor, după ce francezii de la Axa au plătit 4,5 milioane de euro pe trei ani pentru a sponsoriza echipa și a da numele arenei pe care joacă.
Vrea titlul în viitorul apropiat
Planul lui Salvador de a aduce cât mai mulți fani lângă echipă pare a da roade. În doar nouă ani, președintele adversarei CFR-ului a reușit să convingă 26.381 de persoane să devină „socios” la Sporting Braga. Astfel, echipa antrenată de Jose Peseiro a urcat pe locul patru în topul formațiilor portugheze la numărul de acționari ai clubului, fiind devansată de Benfica (171.000), FC Porto (116.000) și de Sporting (96.000). Însă Salvador nu se oprește aici. Visul său declarat este să o transforme pe Braga în campioană, dar pentru asta nu va deraia de la principiul său de bază: „Nu o să aruncăm cu bani niciodată. Dar ne dorim să fim prima echipă portugheză în viitorul apropiat. Pentru noi, echilibrul financiar este cel mai important lucru”.
Am spus întotdea-una că Sporting Braga este unul din cei patru granzi ai Portugaliei și nu a patra echipă din Portugalia Antonio Salvador, președinte Sporting Braga
11 portughezi și 11 brazilieni are în lot Sporting Braga
În 2008, Sporting Braga a câștigat Cupa UEFA Intertoto
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER