Îi dau 15,6 milioane de euro lui Gică Hagi! Cum dă lovitura antrenorul Farului dacă intră în grupele Ligii Campionilor
Farul Constanța a început sezonul cu o înfrângere. Elevii lui Gică Hagi au pierdut Supercupa României în fața lui Sepsi OSK, 0-1. Însă, concentrarea dobrogenilor este pe meciul cu Sheriff Tiraspol, de pe 12 iunie, de la 20:30, LIVE VIDEO ONLINE pe ProSport, din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor.
Îi dau 15,6 milioane de euro lui Gică Hagi! Cum dă lovitura antrenorul Farului dacă intră în grupele Ligii Campionilor
Dacă se va impune în dublă manșă în fața echipei din Republica Moldova, Farul o va întâlni în turul 2 preliminar pe câștigătoare dintre Hamrun Spartans și Maccabi Haifa. În caz contrar, dobrogenii vor retrograda direct în turul 2 Conference League, unde ar juca împotriva învinsei dintre Urartu – Zrinjski.
Gică Hagi a afirmat că scorul este accederea în grupele Ligii Campionilor. Dacă va realiza acest obiectiv, Farul va obține 15,6 milioane de euro dintr-un foc. Doar că suma poate crește considerabil, având în vedere câștigurile oferite de UEFA pentru egalul și victoria din grupe.
- Eliminare în primul tur preliminar: 280.000 de euro
- Eliminare în turul doi preliminar: 380.000 de euro
- Eliminare în turul trei preliminar: 480.000 de euro
- Eliminare în play-off: 5 milioane de euro
- Accederea în grupe: 15.6 milioane de euro
- Victorie în grupe: 2.8 milioane de euro
- Egal în grupe: 930.000 de euro
Reacția lui Gică Hagi după ce Farul a pierdut Supercupa României cu Sepsi
La finalul meciului, Gică Hagi s-a declarat nemulțumit că elevii săi au pierdut șansa de a câștiga un trofeu. Cu toate acestea, „Regele” a avut puterea să asiste până la sfârșitul ceremoniei de premiere pentru a-i felicita pe jucătorii și membrii staff-ului tehnic de la Sepsi.
„Suntem dezamăgiți, dar acesta este fotbalul. În fotbal, totul durează o zi! Trebuie să o luăm de la capăt. Asta este, păcat că am pierdut o finală, dar face parte din joc. Învățăm, capul sus, avem mult de muncă. Suntem la început de drum, jucătorii noi trebuie să învețe tactica, sistemul, vom vedea. Era preconizat să-l scot pe Alibec, dar o să ne ajute și la meciul următor”, a declarat Gică Hagi la finalul meciului dintre Farul Constanța și Sepsi Sf. Gheorghe.