Iker Casillas, impresionat de Cosmin Moți: „A făcut o partidă foarte bună. L-am văzut și la acele penalty-uri”

Fundașul Cosmin Moți a fost integralist în partida pe care Ludogoreț a disputat-o în etapa a doua a grupelor Ligii Campionilor împotriva campioanei Europei, Real Madrid. Evoluția românului a fost apreciată de Iker Casillas, care și-a adus aminte și de penalty-urile apărate de acesta în fața Stelei.

„Moți cred că a făcut o partidă foarte bună, și-a ajutat echipa în momente importante în fața atacului nostru. Dar, la final, rezultatul a fost corect pentru noi, am avut mult mai multe ocazii. L-am văzut la acele penalty-uri, cred că este bucuria cu atât mai mare cu cât acum, după ce a calificat echipa, întâlnește echipe ca Real Madrid și Liverpool, care sunt echipe de tradiție în fotbal. S-a chinuit atunci, pentru a putea juca împotriva noastră”, a spus Casillas pentru Dolce Sport.

Portarul Realului a făcut și o analiză asupra partidei pe care madrilenii au câștigat-o destul de greu la Sofia.

„A fost un meci greu, avem mult respect pentru rivalii noștri, știam ca nu o să fie un meci ușor. La primul corner am încasat un gol, la final am avut nevoie de multă ambiție și de multe ocazii  pentru a reuși să câștigăm partida”, a mai spus Casillas.

Ludogoreț Razgrad a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de echipa Real Madrid, într-un meci contând pentru etapa a doua a grupei B a Ligii Campionilor. Pentru Ludogoreț a marcat Marcelinho, în minutul 6, coautor la acest gol fiind Cosmin Moți. Real Madrid a egalat printr-un penalti transformat de Cristiano Ronaldo în minutul 24 și acordat după o intervenție a lui Moți asupra portughezului. Golul victoriei madrilene a fost marcat de Benzema, în minutul ’77.
 

Publicat: 02 10. 2014, 10:24
Actualizat: 02 10. 2014, 13:19