După înfrângerea de pe teren propriu, scor 0-2, în fața celor de la FC Porto, Șahtiorul a pierdut orice șansă de a se mai califica în primăvara europeană.
A doua reușită a portughezilor a fost de fapt un autogol, înscris de celălalt român de la Donețk, Răzvan Raț.
Mircea Lucescu a încercat să explice rușinea suferită de echipa sa, cerându-și scuze suporterilor pentru acest eșec.
„Singurul lucru pe care pot să-l fac acum este să cer scuze fanilor. Am început bine sezonul din Ligă, însă au urmat meciul de la Porto și suspendarea lui Rakytskyy. De atunci, a început o perioadă nefastă pentru noi, în care, la fiecare meci, ceva mergea prost. Această ediție a cupelor europene trebuie să ne servească drept o lecție importantă, jucătorii noștri tineri trebuie să se analizeze și sa ajungă la anumite concluzii.
Mai avem câteva meciuri de jucat, și în acest an și anul viitor. Trebuie să jucăm și să câștigăm. Vor reveni treptat și fotbaliștii care ne-au lipsit. Este important însă ca tinerii, Douglas, Dentinho, Teixeira sau Mkhitaryan, să tragă concluziile potrivite după aceste partide din Europa. Celelalte echipe din Liga Campionior au jucători maturi, cu experiență, pe când noi avem un lot foarte tânăr. Datoria mea e să îi țin pe acești jucători tineri mult timp la echipă, deoarece ei sunt viitorul lui Șahtior. De aceea îi și folosesc în meciurile de Liga Campionilor, pentru a căpăta experiență”, a spus Mircea Lucescu după meci.
Antrenorul român nu a încheiat fără să atace un pic arbitrajul, de această dată, criticându-l pe „centralul” de la meciul Zenit – APOEL.
„Vom merge în Cipru, în ultimul meci, pentru a câștiga pentru că avem o imagine. Vreau să menționez și faptul că arbitrul a greșit la meciul dintre Zenit și APOEL”, a mai spus Lucescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER