Il Luce: „Vreau să tranșăm calificarea cu Poli** din primul tur!”

Antrenorul lui Șahtior Donețk, Mircea Lucescu,  este foarte precaut în ceea ce privește ‘dubla’ cu Timișoara lui Sabău, pregătind până la utimul detaliu partida contra fostului său elev. În același timp, "Il Luce" își avertizează jucătorii și spune că meciul contra Timișoarei trebuie tratat cu multă seriozitate.

"Timișoara este o echipă redutabilă și trebuie să tratăm meciul la modul cel mai serios posibil. Punctele forte ale adversarului sunt talia de excepție a câtorva fotbaliști, fazele fixe, dar și staff-ul tehnic. Cisovsky, Magera sau Bucur sunt doar câțiva dintre oamenii lor importanți. Cred că nu mai are rost să vă spun de frații Karamian, care sunt cunoscuți și aici, în Ucraina. Apoi, este antrenorul lor, Neluțu Sabău, care mi-a fost jucător. Îl cunosc foarte bine și sunt convins că sub conducerea sa echipa este foarte disciplinată tactic", a afirmat Lucescu, într-un interviu acordat pentru site-ul oficial al formației ucrainene.

Totodată, tehnicianul recunoaște superioritatea echipei sale față de trupa bănățeană, spunând că Șahtior e obligată să tranșeze calificarea încă din meciul tur de la Donețk.

 "Suntem mai puternici decât adversarii noștri, dar în niciun caz nu ne putem permite să ne relaxăm. Trebuie să câștigăm partida de pe teren propriu fără să primim gol, iar astfel să rezolvăm calificarea încă de la Donețk. Dacă nu va fi așa, returul va fi greu de tot. Timișoara va avea de partea ei 30.000 de suporteri care vor face o atmosferă fantastică"

Publicat: 20 07. 2009, 18:44
Actualizat: 20 07. 2009, 18:50