Încă o lovitură pentru Mourinho!** VEZI ce sancțiune i-a dat UEFA și ce a decis forul în privința lui Sorin Cîrțu!
UEFA a decis că eliminările suferite de Sergio Ramos și Xabi
Alonso la meciul din Liga Campionilor cu Ajax au fost premeditate
de tehnicianul Realului, Jose Mourinho.
Forul continental a decis ca antrenorul lui Real să fie suspendat
doar o etapă, cea de-a doua fiind cu suspendare și depinzând de
comportamentul tehnicianului în următorii trei ani. Mourinho a fost
amendat cu 40.000 de euro.
Jucătorii Sergio Ramos și Xabi Alonso au fost amendați cu câte
20.000 de euro. Pentru că au transmis indicațiile lui Mourinho,
Iker Casillas a fost amendat cu 10.000 de euro, iar rezerva Jerzy
Dudek a fost penalizat cu 5.000 de euro. Totodată, și clubul Real
Madrid a fost amendat cu 120.000 de euro.
Având calificarea în buzunar, Mourinho nu a vrut să riște
pierderea celor doi jucători pentru prima partidă din optimile
competiției, acest lucru fiind posibil dacă jucătorii ar mai fi
încasat un galben în ultimul joc din faza grupelor. În acest fel,
cei doi vor lipsi doar la meciul cu Auxerre, fiind apți pentru
optimi.
Comisia de disciplină a amânat până mâine pronunțarea în cazul lui
Sorin Cîrțu, care a spart banca de rezerve în timpul meciului din
Liga Campionilor dintre FC Basel și CFR.