INCREDIBIL** Jucătorii Unirii n-au avut primă specială, fiindcă șefii nu credeau în calificare

Unirea Urziceni a înfăptuit minunea în grupele Ligii
Campionilor, reușită care a luat însă prin surprindere conducerea
campioanei. Jucătorii n-au avut promisă nicio recompensă pentru
ieșirea din grupă.

Calificarea ialomițenilor în primăvara europeană a surprins pe
toată lumea, inclusiv pe cei care se ocupă de bunăstarea materială
a elevilor lui Dan Petrescu. Șefii n-au crezut înaintea startului
din Ligă că echipa îi poate lua fața lui VfB Stuttgart sau Glasgow
Rangers, motiv pentru care nu au stipulat în contractele
fotbaliștilor nicio primă de obiectiv. Era și greu, având în vedere
faptul că obiectivul propus a fost acela „de a nu se face de
râs”.

Cum Galamaz și compania au prins deja primăvara Europa League și
se luptă pe 9 decembrie chiar pentru optimile Ligii Campionilor,
conducerea trebuie să-și revizuiască poziția. Pentru asta,
reprezentantul jucătorilor, George Galamaz, care este și căpitanul
echipei, va avea zilele următoare o întrevedere cu managerul
general Mihai Stoica, pentru a stabili suma pe care o va primi
fiecare fotbalist pentru performanța echipei.

Publicat: 26 11. 2009, 09:13
Actualizat: 26 11. 2009, 09:17