Interul, dependent de Chivu:** ‘Meciul cu Bayern va depinde de cum îl va opri pe Ribery’
Cristi Chivu rămâne un jucător important pentru Inter Milano.
Căpitanul echipei naționale a României este un jucător consacrat în
Europa, iar acest lucru s-a văzut anul trecut când a fost un
jucător de bază în echipa lui Inter care a făcut legea în
Europa.
Faptul că este un jucător important pentru campionii Europei
este reliefat și de comentariul fostului mare jucător al Interului,
Nicola Berti. Italianul care a intrat în inimile fanilor tocmai
într-un meci contra lui Bayern a declarat că duelul de azi depinde
de cum vor juca Cristi Chivu și Javier Zanetti.
La întrebarea reporterului despre cine vor fi cei mai importanți
ai Interului în această seară, Berti a răspuns fără ezitare:
Stankovic, Chivu și Zanetti.
„Stankovic poate fi omul cheie al Interului. Dar foarte
important va fi cum îl vor închide Chivu sau Zanetti pe Ribery. Să
nu uităm că este totuși și un meci retur”, a spus fostul
câștigător al Cupei UEFA cu Inter.