INTERVIU Chivu: „N-am visat niciodată la Ligă!”
Cristi Chivu, câștigător al Ligii Campionilor cu Inter, spune
că, în perioada grea pentru el de la începutul anului, nu spera mai
deloc la acest succes.
După finala Ligii Campionilor de sâmbătă seara, Bayern München –
Inter Milano 0-2, Chivu a încheiat cu echipa de club un sezon
perfect, în care a câștigat titlul în Serie A, Cupa Italiei și
Champions League. La finalul întâlnirii de pe „Santiago Bernabeu”,
Cristi ne-a arătat că încă este marcat de accidentarea urâtă
suferită la cap la începutul anului și că, dincolo de bucuria
succesului din finală, campionul nostru este în primul rând un tată
și un soț iubit, după cum o spune chiar el.
Cristi, cum ați reușit?
Păi ușor nu a fost, în niciun caz. Totul a venit după o muncă de 11
luni, după multe sacrificii și pericole, dar și după foarte mult
stres.
Ce a avut Inter și nu au avut adversarele?
Ca să câștigi Liga Campionilor, trebuie să știi în primul rând să
profiți. Asta am făcut și noi.
Ai crezut în acest succes istoric?
Când mi-a fost greu, n-am visat niciodată că voi câștiga Liga
Campionilor, abia dacă am sperat la așa ceva.
Ce simți într-un astfel de moment?
E greu să descrii în cuvinte ceea ce simți în timpul meciului și
după. Este o zi fericită, iar eu m-am bucurat în ultimele luni de
fiecare zi. Sunt un tată și un soț iubit.
Steagul României cu care te-ai înfășurat la
final?
(râde) Era deja pregătit în colțul terenului. Așa am simțit că
trebuie să fac.
Suporterilor români ce le transmiți?
Ei trebuie să se bucure, iar noi trebuie să facem astfel încât
performanțele de la club să se vadă și la echipa națională.
Fizic, cum te simți?
Ați văzut, m-au apucat cârceii în timpul meciului și n-am mai putut
să rămân pe teren. În semifinale, când am jucat cu Barcelona, am
aflat mai mult dezbrăcat decât îmbrăcat, pentru că eram pe masa de
masaj, că voi fi titular. După o operație și două luni de stat pe
tușă, nu sunt încă pregătit sută la sută din punct de vedere
fizic.
Pleacă Jose Mourinho?
Nu știu ce va fi. Important este că am fost fericiți, că ne-am
bucurat cu toții împreună.
Ce urmează acum pentru tine?
Cele trei meciuri cu naționala (n.r. – amicalele cu Ucraina,
Macedonia și Honduras) și apoi vacanța!
„Cu Inter am obținut rezultate extraordinare, cu echipa
națională nu am reușit„
„Îmi place ce fac ca fotbalist, dar cel mai important
este să mă bucur de viață”
Cristian Chivu, fundaș Inter
„Chivu a reușit să-l blocheze pe Robben, deși nu i-a
fost ușor”
Il Tempo, cotidian italian
„Chivu a suferit în prima repriză în fața lui Robben,
dar în a doua parte și-a asigurat mai bine zona. Mereu
indispensabil„
quotidiano.net
articol scris de Cătălin
PARFENE (MADRID)