În preajma confruntării dintre CFR Cluj și Celtic, ProSport stat de vorbă cu Nedelcu II, unul dintre eroii care au eliminat echipa scoțiană, acum aproape patru decenii, cu Politehnica Timișoara.
Primul contact al lui Celtic cu fotbalul românesc a avut loc într-un an rotund, 1980, într-un moment când toamna tocmai începuse să se instaleze comod pe suprafața întregii Europe. Adversara sa s-a numit Politehnica Timișoara, surprinzătoarea câștigătoare a Cupei României din sezonul precedent. Fusese o finală dramatică împotriva Stelei, încheiată cu 2-1 după 120 de minute, când organizatorii au întârziat puțin înmânarea trofeului, deoarece înscripționaseră deja pe el în dreptul câștigătoarei numele de „Steaua București”, văzându-se obligați să șteargă acea gravare și s-o înlocuiască cu „Politehnica Timișoara”. Ca și în respectiva finală, tot cu un asemenea statut de biată autsaideră pornea „Poli” și în dubla confruntare cu echipa scoțiană, din primul tur al Cupei Cupelor.
Aproape nimeni nu credea în șansa echipei bănățene, nici măcar proprii jucători și antrenori. Leonida Nedelcu, Nedelcu II cum a fost cunoscut ca fotbalist sau Lone cum îi spun apropiații, era vârful de atac al acelei frumoase echipe timișorene, un veritabil zburător al careurilor, care câștiga mai toate duelurile aeriene, căci în adolescență, înainte de a o lua pe calea fotbalului, a practicat săritura în înălțime. El a avut un aport important la golul care avea să califice surprinzător pe „Poli” la capătul acelei duble confruntări. Astăzi, la aproape patru decenii, am retrăit împreună prin imaginea minții acele momente de grandoare pentru fotbalul românesc.
N-aveai unde să arunci un ac pe arena din Banat FOTO Druckeria
Lone, mi-amintesc că înainte de a juca împotriva voastră, Celtic a trebuit să susțină un meci de baraj cu echipa ungară Diósgyör. Primul meci a fost în Scoția, unde Celtic și-a surclasat adversara cu 6-0, iar la retur, la Miskolc, jucând relaxat, a pierdut cu 1-2. La Miskolc s-a dus să-i urmărească antrenorul nostru, Ion V. Ionescu, zis „Jackie”. Când s-a întors înapoi, noi aflându-ne în plin campionat care începuse în august, ne-a zis să ne vedem de treabă și să ne concentrăm pe meciurile de Divizia A, că n-avem nicio șansă în fața echipei din Glasgow, pentru că joacă mult prea bine pentru a le putea face față.
Dar chiar n-a îndrăznit niciunul dintre voi să gândească că o să-i eliminați, bazându-se pe acele vorbe clasice care se spun în asemenea situații, că mingea e rotundă, că și ei au tot câte două picioare și două mâini etc? Sub nicio formă. După cum ne sfătuise Jackie, ne gândeam doar la meciurile de campionat care urmau să vină.
Ce știați despre ei? Că sunt multipii campioni ai Scoției, că era o câștigătoare de Cupa Campionilor Europeni, trofeu adjudecat în 1967. În sezonul precedent pierduseră titlul la un punct în fața lui Aberdeen, dar luaseră Cupa după o finală cu marii lor rivali, cei de la Rangers. Știam că aveau un atacant foarte bun, Charlie Nicholas, care ne-a și dat golurile de la Glasgow, peste câțiva ani ajungând la Arsenal. Foarte încântați au fost conducătorii noștri, cei mai mulți cadre universitare, căci urmau să vadă Anglia, Scoția. Decanul de la mecanică, profesorul Kovács, mare iubitor de fotbal, chiar ne-a sfătuit să ne documentăm asupra Marii Britanii și apoi să aprofundăm cele văzute la fața locului, pentru că erau lucruri deosebitecu care nu ne întâlneam de multe ori.
Așadar, v-ați dus acolo mai mult turiști, decât fotbaliști. Păi da, dacă am plecat cu inima ușor îndoită că nu vom avea vreo șansă. Ce-i drept, eram îmbrăcați frumos, cu niște costume elegante, cu cravată. Există și pe net niște poze cu noi pe străzile Londrei, pentru că acolo am aterizat inițial, după care ne-am deplasat spre Glasgow.
V-a impresionat baza lor materială? Sigur că da, dar ne așteptam la așa ceva. Interesant ni s-a părut faptul că atunci când am ieșit la încălzire, în tribune nu era aproape nimeni, de ne și întrebam dacă nu se va juca cumva fără spectatori. Ei bine, în aproape jumătate de oră acestea s-au umplut.
Jackie Ionescu, o enciclopedie de fotbal FOTO ProSport
„Centrau de oriunde, era stilul lor preferat. La pauză, Jackie ne-a spus să încercăm să nu ne facem de râs…”
V-au luat tare la început, dar finalul v-a aparținut și mi-amintesc că puteați pleca de-acolo chiar cu un egal, dacă nu rata Cotec. Așa e. Prima repriză a fost o avalanșă la poarta noastră. Faza și ocazia. Ne-au și dat cele două goluri prin amintitul Nicholas, ambele după niște centrări venite din partea dreaptă, de la Provan. Centrau de oriunde, era stitlul lor preferat. Singurele momente când se mai auzea un tumult din tribune, erau atunci când săream eu la cap cu ei, că nu mă depășea niciunul. Dar asta mai mult după degajările portarului, că altfel nu prea am ajuns la poarta lor. La pauză, Jackie ne-a spus să încercăm să nu ne facem de râs.
Și? În repriza a doua am reușit să punem mingea jos, să atacăm pozițional, căci aveam și noi jucători de calitate, „Liță” Dumitru, Dembróvszki acesta intrând în partea a doua. Moise a avut și el niște intervenții foarte bune. Și la o minge ajunsă pe la marginea careului lor, a prins Manea un șut puternic care l-a depășit pe portarul Bonner, marcând. Regretatul Cotec a avut două mari ocazii de singur cu portarul, pe ambele ratându-le incredibil. Cum ei veneau tot timpul peste noi, jucam pe contraatac, iar ambii fundași centrali mă țineau pe mine, așa încât „Rusul”, cum îi ziceam noi lui Cotec, avea culoare de pătrundere, mai ales pe partea stângă a direcției noastre de atac.
Pentru cei de-acolo era un eveniment meciul cu voi? Nu. S-a scris destul despre noi în presa lor, dar se așteptau să luăm vreo 4-5 goluri și au fost foarte surprinși că scorul a fost atât de strâns. L-am cunoscut și pe primarul orașului Glasgow care era mare fan Celtic și ne-a invitat la un mic dineu. Acolo l-am cunoscut pe marele muzician Rod Stewart, și el mare fan al lui Celtic. Am dat toți mâna cu el.
Dar publicul lor cum ți s-a părut? Cum e de obicei publicul britanic. Au cântat tot timpul, au făcut spectacol, foarte frumos. Am fost impresionați cu toții, pentru noi fiind o primă ieșire internațională la un asemenea nivel.
Poză de final, cu momentele bucuriei FOTO Druckeria
„Dis-de-dimineață stadionul se umpluse deja, cu oameni veniți din toată zona Banatului, cu steaguri, cu tot ce trebuia. Noi, echipa, am fost cantonați la Buziaș”
După acest rezultat strâns de la Glasgow, ați început să credeți mai mult în calificare? Sincer, nici acum nu eram prea încrezători.
La partida retur, care a fost într-o miercuri, știu că toată Timișoara a fost conectată. Apreciatul comentator-radio Nicolae Secoșan mi-a povestit că meciul începea la ora 14, dar oamenii luau deja drumul stadionului încă de la 9 dimineața. Așa a fost. Dis de dimineață stadionul se umpluse deja, cu oameni veniți din toată zona Banatului, cu steaguri, cu tot ce trebuia. Noi, echipa, am fost cantonați la Buziaș. Iar dimineața, ne-am trezit că veniseră la noi aproape 100 de suporteri scoțieni, cu steaguri alb-verzi. Interesându-se unde eram cazați, au început să scandeze „Celtic! Celtic!”. Am ieșit și noi la geam, pe balcoane, i-am salutat, ne-au salutat și ei și apoi au plecat.
Beatles, dialogul cu Jackie Ionescu și explicația golului de poveste
Mi-amintesc că s-a pus atunci, la stația stadionului, acel „Poli-Poli luptă pentru noi”, pe muzica lui Beatles, „Yellow Submarine”, în interpretarea unui cor. Atunci fusese pus prima oară? S-a cântat, așa e. Nu-mi mai aduc însă aminte dacă mai fusese pus vreodată până atunci. Parcă nu.
Și-a venit meciul. Jackie era un tip foarte meticulos, îi plăcea să pună la punct toate detaliile. Eu, în schimb, mai tot timpul eram pus pe șotii. Ne-am suit în autocarul care trebuia să ne ducă de la Buziaș la stadion, eu fiind așezat în față, aproape de șofer, iar Jackie în spatele meu. Eu cu mâna mai băteam din când în când darabana. La un moment dat, deranjat, Jackie mi se adresează nervos: „Lone, termină odată! Concentrează-te și tu la meci!”. La care, m-am întors spre el și i-am zis: „Ce meci, dom” profesor?”. Când m-au auzit, Păltinișanu și Anghel mi-au zis că sunt nebun. La care eu: „Ce băi, ăsta-i meci? Să vedeți cum îi batem”. În fine, a venit jocul. Ne-a impresionat lumea multă prezentă. Meciul a început într-o notă de echilibru, un joc de uzură, fără mari ocazii, dar cu .multe intrări bărbătești, și destul de repede arbitrul i-a dat roșu lui Manea de la noi și unui fundaș de la ei, pentru lovire reciprocă. Iar spre finalul jocului a mai eliminat pe unul de la ei.
Golul de poveste, detentă de baschetbalist din NBA pentru Nedelcu II FOTO Druckeria
„Cei din conducerea clubului au dat la cei mai mulți dintre cei care au jucat câte 5.000 de lei, iar mie, lui Pălti, lui Anghel, lui Dembo și lui „Liță” ne-au mai dat încă 5.000. Asta însemna pe-atunci cam două-trei salarii bune’
La faza golului calificării, marcat de Păltinișanu, ai avut un aport foarte important. Eu mi-o aduc bine aminte, dar te rog rememoreaz-o tu pentru cititorii noștri. A fost o lovitură liberă de pe dreapta. Cei de la Celtic nu au respectat distanța, „Liță” l-a făcut atent pe arbitru, grecul s-a dus la ei să-i atenționeze, și imediat a centrat înalt. Eu cu Pălti ne-am dus în careu, pe lung, însă în momentul în care eu am sărit la cap cu portarul, el a luat-o în dreapta. Așadar, sărisem odată cu portarul, când tocmai prinsese mingea, însă în zbor am reușit să i-o iau dintre mâini cu capul, ajungând la un fundaș al lor care a vrut s-o degajeze din careu, însă doar a „lustruit-o”, ajungând chiar în fața lui Pălti care era la un metru de poartă, șutând-o în plasă. Golul a venit după o perioadă în care ei ne cam dominaseră. În ultima decadă a partidei nu am mai auzit decât un vuiet de la spectatorii care se ridicaseră cu toții în picioare scandând „Poli-Poli” și eram permanent cu ochii la ceas, până când arbitrul a fluierat finalul. Chiar dacă ne bucuram și săream în sus, nu realizam încă faptul că o eliminasem pe Celtic.
Ați primit vreo primă specială? La două zile am fost chemați la Partid, unde primul-secretar ne-a felicitat. La un moment dat a întrebat cine a marcat. Mai mulți am răspuns, „Păltinișanu”, și l-au indicat. La care respectivul s-a dus spre el, i-a strâns mâna și i-a zis „Bravo tovarășe Timișanu!”. Tot zicea că o să ne dea ceva, dar în afară de vrăjeli n-am văzut nimic de la el. Cei din conducerea clubului au dat la cei mai mulți dintre cei care au jucat câte 5.000 de lei, iar mie, lui Pălti, lui Anghel, lui Dembo și lui „Liță” ne-au mai dat încă 5.000. Asta însemna pe-atunci cam două-trei salarii bune.
„Asta l-a enervat la culme pe McNeil, care a vrut să-l lovească cu pumnul. Numai că arbitrul, care avea centura neagră la karate, i-a tras una la gât, de s-a prăvălit scoțianul pe jos. A fost scandal, a venit și miliția”
Ce s-a întâmplat după meci, ați petrecut, v-ați bucurat împreună cu suporterii? A fost noapte albă în Timișoara. Imediat după meci, prim-secretarul a închiriat sala restaurantului mare de la Hotelul Continental, invitându-ne pe toți fotbaliștii cu nevestele, prieteni, prietene. Am petrecut acolo, iar afară erau vreo 15-20.000 de oameni care cântau și se bucurau. A trebuit să ieșim la balcon, unul câte unul, ca să salutăm acea mulțime entuziastă, să le spunem câteva vorbe.
Am înțeles că a fost un incident la hotel, după meci. Cei de la Celtic erau și ei cazați în acel hotel. Și coborâseră să ia masa, la un separeu. Unul dintre fundașii lor centrali, cu care mă mai „ciupisem” eu în timpul jocului, mai un cot, mai un brânci, s-a oprit și uitându-se în dreptul mesei mele, unde stătea și Păltinișanu, făcându-mi semn cu pumnul în aer și chemându-mă spre el. I-am arătat lui Pălti, că ăla voia să mergem afară să ne batem. Auzind, s-a ridicat cât era de mare și s-a dus către ăla „hai bă că vin eu”. Când a văzut ăla că Pălti nu glumea, a plecat. Între timp au apărut la fața locului și arbitrii. Eu nu am văzut exact tot ce s-a întâmplat, căci eram înăuntru, iar faza s-a întâmplat la intrare. Am auzit mai apoi. Trecând și el pe-acolo în acele momente, antrenorul lui Celtic, Billy McNeil, când i-a văzut, le-a arătat obrazul. Arbitrul de centru, cu toate că era în haine civile, foarte calm a scos din buzunar un cartonaș roșu și l-a arătat la rându-i spre scoțian. Asta l-a enervat la culme pe McNeil, care a vrut să-l lovească cu pumnul. Numai că arbitrul, care avea centura neagră la karate, i-a tras una la gât, de s-a prăvălit scoțianul pe jos. A fost scandal, a venit și miliția.
Și sorții au făcut să picați apoi tot cu o echipă britanică, West Ham United.Da. Cei din conducere au fost în extaz când au aflat adversara, zicând că dacă am reușit cu Celtic, o să repetăm figura și cu echipa englezească. Dar hai să-ți spun una scurtă cu ce am pățit când am plecat la Londra pentru meciul tur. Am plecat la București de unde aveam avion spre londra. Știi că pe-atunci n-aveai voie să deții valută. Făcusem și eu rost de 200 de dolari și seara, am scos pasta dintr-un tub de pastă de dinți și am înghesuit înăuntru cele două bancnote. Ajunși la Londra, când am intrat în aeroport, un tip înalt bine făcut, a spus că e de la Ambasada României și a întrebat „care este Leonida Nedelcu?” I-am răspuns că eu. „Rămâneți puțin în dreapta” – mi-a zis grav. „M-a ciripit careva” – m-am gândit eu, punându-mi mâna pe cap. Apoi l-am auzit întrebând „care este antrenorul echipei?”. Și i-a zis la fel, să rămână în dreapta. „Bine că l-a prins și pe-ăsta și nu sunt singur”, mi-am zis eu ca un român bun ce eram. De fapt, antrenorul lui West Ham United, John Lyall, îl rugase să ne oprească deoarece voia să ne cunoască personal și să facă o poză cu „antrenorul care a scos-o pe Celtic” și cu „cel mai bun atacant din echipă care are stil de joc englezesc”. Nu-ți spun ce ușurat am răsuflat
„Eu cred că CFR se poate califica, pentru că are o echipă de profesioniști obișnuiți cu asemenea gen de jocuri. Ar putea să-i bată pe scoțieni cu arma lor. Căci și CFR joacă bine la cap și este redutabilă la fazele fixe”
Ce părere ai, va putea acum face ceva CFR Cluj cu Celtic? Eu cred că se poate califica, pentru că are o echipă de profesioniști obișnuiți cu asemenea gen de jocuri. Ar putea să-i bată pe scoțieni cu arma lor. Căci și CFR joacă bine la cap și este redutabilă la fazele fixe. Este cea mai bună și mai în formă echipă de la noi. Totodată fotbalul scoțian nu este totuna cu cel englez. Celtic nu este nici Liverpool, nici Tottenham Hotspur, ci doar un verișor de la țară al acestora. Ți-ar place să vezi meciul de la fața locului? Evident. Chiar m-ar bucura dacă m-ar invita la meciul de-aici cei de la CFR, pe acest considerent că i-am scos pe Celtic și le-aș putea aduce și lor noroc.
Casetele celor două jocuri CELTIC FC,GLASGOW – POLITEHNICA TIMIȘOARA 2-1 (2-0) C2
CELTIC: Pat Bonner – Alan Snedonn, Tom McAdam, Roy Aitken, Danny McGrain – Davie Provan (82 Johnny Dooley), Murdo MacLeod (65 Mike Conroy), Dominic Sullivan – Tommy Burns, George McCluskey, Charlie Nicholas. Antrenor: William McNeil. POLITEHNICA: Aurel Moise – Dumitru Nadu, Gheorghe Șerbănoiu, Dan Păltinișanu, Aurel Șunda – Ion Dumitru, Adrian Manea, Nicolae Titi (60 Emeric Emil Dembróvszki), Viorel Vișan – Leonida Marian Nedelcu, Gheorghe Cotec (88 Stelian Anghel). Antrenor: Ion V. Ionescu.
POLITEHNICA TIMIȘOARA – CELTIC FC,GLASGOW 1-0 (0-0) C2
POLITEHNICA: Aurel Moise – Dumitru Nadu, Gheorghe Șerbănoiu, Dan Păltinișanu, Aurel Șunda (70 Gheorghe Cotec) – Ion Dumitru, Adrian Manea, Emeric Emil Dembróvszki (69 Nicolae Titi), Viorel Vișan – Stelian Anghel, Leonida Marian Nedelcu. Antrenor: Ion V. Ionescu. CELTIC: Peter Latchford – Alan Snedonn, Tom McAdam, Roddie MacDonald, Danny McGrain – Roy Aitken, Murdo MacLeod, Dominic Sullivan – Davie Provan, Frank McGarvey, Charlie Nicholas. Antrenor: William McNeil.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER