Fiorentina a acumulat doar trei puncte în grupele Ligii Campionilor și se află pe marginea prăpastiei. Orice punct pierdut în ultimele două partide, coroborat, bineînțeles, și cu alte rezultate din grupă, poate fi fatal.
Violeții trebuie s-o bată pe Olympique Lyon pentru a mai putea spera într-o răsturnare a situației în ultimul moment.
Fiorentina este fără victorie, Lyon nu a cunoscut eșecul, iar un egal îi este suficient pentru a merge în optimi. În tur, la Lyon, Fiorentina a fost aproape de paradis. A avut 2-0, conlucrarea Mutu – Gilardino a funcționat perfect, dar italienii au căzut pe final și, pe fondul unei erori de arbitraj, au primit gol în timp ce un jucător florentin era întins pe gazon. Dar Cesare Prandelli și elevii lui nu au depus armele și, după senzaționala repriză secundă făcută sâmbăta trecută cu Udinese, când au marcat patru goluri, cred în minune. Și cred, mai ales, în revenirea la vârf a lui Adi Mutu.
Partenerul ideal pentru Gilardino
„V-am spus că atunci când îl am pe Adrian lângă mine golul devine mult mai ușor de realizat și că adversarul suferă din toate părțile”, a declarat Alberto Gilardino (foto jos), omul care a marcat 12 goluri în acest sezon în campionat și în Ligă, fiind secondat de Mutu, cu șase goluri. De la cei doi se așteaptă și întoarcerea Fiorentinei în Europa, tocmai când majoritatea îi cântă deja prohodul. În Ligă au punctat ambii cu Slavia Praga, în turul preliminar, apoi „Gila” la Lyon, de două ori, și Mutu la returul cu Bayern. Se cunosc cu ochii închiși, după ce au jucat împreună și la Hellas Verona, și la Parma și sunt foarte buni prieteni. Alături de Frey sunt trioul de aur pentru Cesare Prandelli, părintele lor de suflet în ale fotbalului în ambele experiențe precedente.
"Pentru noi este un meci de totul sau nimic și, bineînțeles, vom alege prima variantă" – Sebastien Frey, portar Fiorentina
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER