Jan Urban: „Ne pregăteam pentru Europa League, dar ne-am dat seama că se poate mai mult”

Legia Varșovia a terminat la egalitate cu Steaua, 1-1, pe Național Arena, în prima manșă a play-off-ului Ligii Campionilor.

Antrenorul polonezilor, Jan Urban, pune presiune pe steliști înaintea reterului de la Varșovia și consideră că șansele la calificare ale celor două echipe s-a egalizat.

„Steaua a avut un avantaj fața de noi. În a doua repriză ne-am mai revenit și am reușit să egalăm.

Avem un avantaj, rezultatul este cel pe care ni l-am dorit. Sperăm să gestionăm corect scorul din această seară în meciul de la Varșovia.

La începutul meciului Steaua era favorită, acum șansele sunt egale.

De la minut la minut s-a văzut că jocul nostru a fost în creștere. Noi nu am mai jucat într-un meci atât de important. Atmosfera de pe stadion ne-a ajutat.

Mi s-a părut că a fost un arbitraj bun în această seară.  Noi ne pregăteam pentru Liga Europa, dar după meciul ăsta ne-am dat seama că se poate mai mult. Steaua joacă foarte ofensiv și astăzi au făcut la fel, dar în același timp au făcut greșeli la mijlocul terenului. Jucătorii lor sunt obișnuiți să joace ofensiv, dar în seara asta nu le-a ieșit.

Presiunea va fi foarte mare pe jucătorii Stelei în Polonia”, a spus Jan Urban, antrenorul Legiei, la conferința de presă de la finalul meciului.

Publicat: 22 08. 2013, 00:23
Actualizat: 22 08. 2013, 00:52