Janko, mai tare ca Iancu** Twente – Vaslui 2-0
În ciuda înfrângerii clare, impresia e că o echipă articulată ar
fi putut obține mai mult ieri cu Twente. Vasluiul dă o senzație de
neterminat, de discontinuu. Are câțiva jucători care au potențial
să sclipească, dar nu fac altceva decât să pâlpâie.
Sânmărtean a început tare și ne-a făcut să credem că are de gând
să facă meciul vieții. A încercat să scoată din amorțeală și să
detimoreze o echipă copleșită de steluțele competiției în care s-a
trezit după o decizie TAS.
Adailton,
cam de unul singur
Din păcate, focul de paie s-a oprit la șutul lui Adailton în
transversala porții lui Mihaylov fiul. Tatăl său, președinte de
federație și fost titular în poarta Bulgariei din ’94, avea
implant, Nikolai însă a preferat un look fioros, cu chelie.
Vorbind numai despre fotbal, trebuie spus că olandezii au
exploatat la maximum slăbiciunile unei echipe care și-a arătat
limitele. Infatuarea trupei lui Co Adriaanse este nejustificată, și
cu un pic de claritate și concentrare în joc Vasluiul ar fi putut
obține mai mult. Numai cu experiența, valoarea și dăruirea lui
Adailton însă e greu.
Au fost pedepsite teama și interpretarea neunitară a unui joc,
teoretic, colectiv. Glumind un pic, Vasluiul lui Porumboiu l-a
driblat pe Iancu în instanțe, dar pe teren s-a văzut doborât de
masivul Janko. E drept că una din pasele de gol a fost dată de
centralul Bebek. Și așa diferența, nu atât de valoare, cât de
abordare, ne face să recunoaștem că a fost un rezultat
echitabil.
Returul este programat miercuri, 3 august, la
Piatra-Neamț
10 meciuri
avusese Vasluiul până la jocul de aseară în cele trei sezoane în
care a participat în cupele europene. Bilanțul este unul favorabil:
4 victorii, 4 egaluri, 2 înfrângeri, golaveraj 11-9
Penalty gratuit
pentru olandezi
Prin deciziile luate, brigada croată a influențat decisiv soarta
primei reprize. În minutul 34, centralul Bebek a acordat cu foarte
mare ușurință un penalty, după un contact între Adailton și
Leugers. „În viziunea mea, nu se impunea acordarea loviturii de
pedeapsă. Trebuia să dea mai degrabă fault în atac”, a fost
verdictul dat de fostul mare arbitru, Ion Crăciunescu. Tot pe
finalul primei părți, lui Wesley i-a fost anulat un gol pentru o
poziție de ofsaid.
320 de
moldoveni la Arnhem
FC Vaslui a fost susținută aseară de 320 de fani veniți din
România. Dintre aceștia, circa 100 au sosit în orașul olandez pe
calea aerului, restul ajungând cu autocare ori cu mașinile
personale. După cum se știe, meciul nu s-a jucat la Enschede din
cauză că pe 7 iulie a avut loc incidentul tragic cu dărâmarea unui
sector, în urma căruia un om și-a pierdut viața. „E o bijuterie de
stadion. Am fost la viața mea pe multe arene, dar aceasta este una
cu adevărat specială”, își declara admirația Adrian Porumboiu,
finanțatorul vasluienilor.
Întâlnire
în familie
Dubla dintre FC Vaslui și Twente Enschede este și o întâlnire în
familie. Fundașul dreapta al moldovenilor, Zhivko Milanov, a jucat
împotriva cumnatului său, Nikolay Mihaylov, care a fost titular în
poarta olandezilor. Apărătorul vasluian este căsătorit cu Bisera
Mihaylova, care este fiica fostului mare internațional bulgar,
Borislav Mihaylov.
Porumboiu
credea în Sânmărtean și Adailton
Adrian Porumboiu se mira înaintea partidei de siguranța cu care
olandezii vorbeau despre calificarea în grupele Ligii: „De noi nici
nu țineau cont, dar nici măcar nu își puneau problema că în ultimul
tur preliminar sorții puteau să aducă un adversar infinit mai
puternic. Toată lumea vorbește aici de grupe…”. Finanțatorul
vasluian speră ca la finalul celor două manșe să îi lase acasă pe
aroganții olandezi, cu tot cu planurile lor. „Sânmărtean și
Adailton sunt armele cu care noi putem înclina balanța”, anticipa
Porumboiu înaintea meciului.
Urmează Dinamo și Gazul
Seria partidelor pe care echipele românești le dispută în Europa în
această săptămână va continua joi. Atunci, în competiție va intra
Dinamo, care va primi pe teren propriu vizita croaților de la
Varazdin. Meciul se va juca în „Ștefan cel Mare”, cu începere de la
ora 21:00. De asemenea, Gaz Metan va disputa prima manșă a celui
de-al doilea tur preliminar, după ce luna aceasta i-a eliminat pe
finlandezii de la KuPS. Echipa lui Pustai se va deplasa la Mainz,
acolo unde o va întâlni pe ocupanta locului cinci din Bundesliga în
sezonul trecut. Acest joc va începe de la 21:30, ambele partide
urmând a fi televizate pe Digi Sport 1, respectiv Digi Sport 2.
Min 90+3. Final de partidă.
Min 90. De la margine se arată 3 minute de
prelungire.
Min 84. Leugers șutează de la distanță, Cerniauskas prinde
în doi timpi.
Min 84. Schimbare la Twente. Rendla intră
în locul lui Janko.
Min 80. Schimbare la olandezi, Vogelsang îl înlocuiește pe
Berghuis.
Min 78. Jovanovic suferă de crampe
musculare.
Min 75. Wesley
este și el avertizat.
Min 74. Sânmărtean
primește cartonașul galben pentru un gest nesportiv.
Min 73. Schimbare la Vaslui. Bello îi ia locul lui
Temwanjera.
Min 72. Schimbare la Twente. A ieșit Bajrami, a intrat John.
Min 71. Ratare imensă a lui Temwanjera! Adailton are o
cursă pe partea dreaptă, dar centrarea brazilianului este reluată
pe lângă poartă de Mike, din 8 metri.
Min 67. Adailton lovește cu capul o minge centrată
de Wesley. Mihaylov prinde cu siguranță.
Min 64. Brama este
avertizat.
Min 62. Schimbare la Vaslui. Milisavljevic l-a înlocuit pe
Raul Costin.
Min 60. Schimbare la Vaslui. Farkas a intrat în locul lui Cânu,
accidentat.
Min 57. GOL TWENTE!
Olandezii înscriu cu noroc, după ce mingea lovită cu capul a lovit
bara și a ajuns la Janko, care a îndeplinit o simplă
formalitate.
Min 56. Raul
Costin este și el avertizat pentru un faul la
Bajrami.
Min 54. Temwanjera primește o pasă excelentă de
la Sânmărtean, pivotează la 13 metri, dar șutul este
blocat.
Min 52. Papp
primește cartonașul galben pentru o intrare la Bajrami.
Min 48. Jovanovic reușește să-l deposedeze pe
Janko în careul vasluian. Corner pentru Twente.
Min 46. Wesley șutează de la 25 de metri, portarul
olandez prinde în doi timpi.
Min 46. A început a doua repriză
Min 45+1. S-a terminat prima repriză.
Min 45. Prima repriză se va prelungi cu un singur
minut.
Min 38. Adailton execută o lovitură liberă de pe
partea dreaptă, Wesley trimite cu capul îăn poartă. Golul este
anulat pentru poziția de ofsaid în care se afla marcatorul.
Min 35. Adailton
primește cartonașul galben pentru un fault în terenul lui
Twente.
Min 34. GOL TWENTE!
Janko trimite plasat, în dreapta lui Cerniauskas, portarul vasluian
plonjând în cealaltă direcție
Min 34. Leugers este împiedicat de Adailton să
lovească balonul și se dictează lovitură de la 11 metri pentru
Twente.
Min 30. Janko reia din cădere de la 7 metri, de
lângă Papp, pe lângă poartă.
Min 28. Asediu la poarta vasluienilor. Românii se
apără eficeint, pe două linii.
Min 26. Berghuis șutează din prima, de la marginea
careului. Mingea se duce peste poarta lui Cerniauskas.
Min 24. Jovanovic centrează de pe partea dreaptă,
dar mingea iese în aut de poartă.
Min 17. Bajrami trimite peste poartă din
lovitură liberă.
Min 16. De Jong este faultat de Milanov la
marginea careului vasluian, poziție central-dreapta.
Min 14. Adailton execută perfect lovitura liberă,
dar mingea lovește vinclul porții.
Min 13. Sânmărtean este faultat la 18 metri de
poarta olandezilor.
Min 12. Raul Costin încearcă să-l angajeze în
adâncime pe Temwanjera, dar trimite prea puternic
Min 9. Olandezii domină acest început de
partidă, vasluienii se apără însă bine.
Min 6. Bajrami centrează în careul de 6 metri.
Cânu este pe fază și respinge în aut.Â
Min 2. Edgar Davids, Patrick Kuivert și Denny
Landzaat se află în tribuna stadionului de la Arnheim
Min 1. Prima lovitură liberă a partidei aparține
olandezilor. Cerniauskas prinde fără probleme.
Min 1. A început partida.
Twente 4-4-2: Mihaylov
– Cornelisse, Wisgerhof, Douglas, Buysse – Brama, Leugers,
Berghuis, Bajrami – De Jong, Janko
Rezerve: Boschker, Rendla, John, Roseler, Gouriye, Thesker,
Vogelsang
Antrenor: Ivan
Bebek
FC Vaslui 4-2-3-1: Cerniauskas
– Milanov, Papp, Cânu, Jovanovic – Pavlovic, R. Costin – Adailton,
Wesley, Sânmărtean – Temwanjera
Rezerve: Puia, Zmeu, Bello, Milisavljevic, Bălace, Gerlem,
Farkas
Antrenor: Viorel Hizo