„Joc urât, autogol, 1-0!”

Redactor:
Gigi Stancu
„Joc urât, autogol, 1-0!
  • Publicat:
  • Actualizat:

La începuturile sale în România i se pocea numele din Brandan în
„Brândan”. Acum, grație evoluțiilor bune, argentinianul a făcut
repede pasul de la curiozitate la certitudine.

-Cât de greu a fost cu Sevilla?
-A fost cel mai greu meci dintre toate, pentru că n-am mai întâlnit
o echipă care să aibă o asemenea posesie a balonului și care să te
facă să alergi în așa fel. Eu am sprintat 95 de minute și după meci
am mers direct în pat de oboseală. Urziceni a câștigat însă un
campionat neavând posesia, așa că meciul a fost normal.
-„Mister” Petrescu v-a felicitat la antrenamentul de
ieri?

-Da, era foarte fericit. Am câștigat exact cum dorea el: urât,
dintr-un autogol, și cu 1-0. Oricum, fotbalul românesc are nevoie
de rezultate, nu de spectacol. Ce a câștigat Sevilla că a jucat mai
bine decât noi, dar a pierdut?! Toată presa din Spania i-a
desființat și vorbește numai de noi.

„Forțăm
adversarii să greșească!”


-Dificile minutele de pe final?

-Foarte grele. Mai bine că arbitrul n-a validat golul meu din
minutul 2, pentru că, dacă se apucau să ne domine de atunci, nu
rezistam până la final. Oricum, i-am simțit moi, relaxați și s-au
enervat doar când le-am dat gol. După pauză, Jesus Navas a fost cel
mai greu adversar pe care l-am avut vreodată, iar Perotti ne-a
speriat când a intrat.
-Ai provocat două autogoluri din cele trei din Ligă. Ține
de indicațiile tactice?

-Dan Petrescu ne spune mereu să-i forțăm pe adversari să greșească,
să centrăm în spatele fundașilor lor pentru că ori iese corner, ori
autogol. Mister ne spune mereu că „meciul viitor vrea să-l câștige
dintr-un aut sau dintr-un autogol”.

„Când a intrat Perotti, ne-am speriat. Nu știam cine e,
de unde a venit, nimic. Totuși, cel mai greu adversar a fost
Navas”,
Pablo Brandan, fundaș Urziceni


UrziCINE?

Meciul Urziceni – FC Sevilla (1-0), transmis miercuri seara de
TVR 1, a înregistrat o audiență de doar 7,8 puncte de rating pe
publicul comercial urban (18-49 ani), adică aproximativ 416.000 de
telespectatori. Astfel, victoria care îi duce pe elevii lui
Petrescu în primăvara europeană a avut o audiență cu aproximativ
10% mai mică decât meciul tur, FC Sevilla – Urziceni (2-0), care
adunase 8,5 puncte de rating pe același target comercial.

„Para”
pleacă la iarnă

Adus ca un jucător cu experiență pentru meciurile din cupele
europene, Sorin Paraschiv a ajuns un „client” de bază al băncii de
rezerve sau, așa cum s-a întâmplat marți seară, să nu prindă nici
măcar banca și să ia loc în tribună la meciurile Urziceniului.
Având în vedere această situație, este foarte probabil ca din iarnă
Paraschiv să părăsească formația campioană, lucru confirmat și de
apropiații fostului internațional.

Vin
banii pe campionat

Elevii lui Dan Petrescu nu contenesc cu surprizele în plan
competițional. Totuși, nu se explică de ce aceștia nu și-au primit
nici până acum prima pentru cucerirea titlului, circa 100.000 de
euro de fiecare. Semne că situația s-ar putea schimba acum sunt din
ce în ce mai bune, mai ales că rezultatele din Ligă au adus în
vistieria clubului nu mai puțin de 2,4 milioane de euro. Pentru
fiecare egal, ialomițenii au primit 400.000 de euro, iar pentru o
victorie, 600.000 de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Începe curăţenia la Rapid! Trei jucători, OUT din vară
Începe curăţenia la Rapid! Trei jucători, OUT din vară
"Dacă mai continuaţi aşa, sunteţi pa". Reghecampf şi Neubert, ameninţaţi de un jucător din lot cu demiterea: "Laur s-a speriat"
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Cutremur la Casa Regală. S-a sinucis. Ea a fost un războinic feroce. A fost o luptătoare
Cutremur la Casa Regală. S-a sinucis. Ea a fost un războinic feroce. A fost o luptătoare
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să îmbătrânească. Te-ai prins despre cine e vorba?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să…
×