Portarul formației Internazionale Milano, Julio Cesar, a declarat că a început să plângă în momentul în care Goran Pandev a marcat golul victoriei la meciul cu Bayern Munchen, scor 3-2, care a adus calificarea italienilor în sferturile Ligii Campionilor.
„Când am primit primul gol a fost foarte greu. Voiam să plec, să mă duc acasă, nu contează cum, dar am reușit sămi revin repede. Trebuie să mulțumesc coechipierilor mei. Când Pandev a marcat, am izbucnit în plâns, i-am mulțumit lui Dumnezeu și coechipierilor mei. Greșelile ne fac să progresăm, dar sper că am terminat cu ele în acest sezon”, a declarat Julio Cesar.
Echipa italiană Internazionale Milano, campioana Europei, cu fundașul Cristian Chivu titular, s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins, marți, în deplasare, cu scorul de 3-2 (1-2), formația germană Bayern Munchen, în optimile competiției.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER