Antrenorul echipei Bayern Munchen, Jupp Heynckes, a declarat, miercuri seară, după calificarea în finala Ligii Campionilor, că elevii săi au jucat perfect din punct de vedere tactic și consideră că FC Barcelona este o altă formație fără argentinianul Lionel Messi, informează site-ul oficial al UEFA.
„S-a văzut foarte clar că echipa mea a intrat pe teren cu maximă concentrare. Am făcut o partidă foarte bună încă de la început. Nu poate nega nimeni că Barcelona este o altă echipă fără Messi. Cred că nimeni nu se aștepta ca noi să ne impunem cu 7-0. Cunosc bine fotbalul spaniol și Barcelona în particular. Ei iubesc să joace deschis, aceasta este filozofia lor. Echipa mea a asimilat bine indicațiile tactice și din acest punct de vedere am făcut un meci perfect. Organizarea noastră a fost extraordinară și i-am cerut lui Robben să încerce atacuri unu contra unu. Primul gol marcat de el a fost punctul de cotitură al meciului. Nu se poate spune că în această seară s-a încheiat o eră. Barcelonei i-au lipsit câțiva jucători, iar noi am evoluat extrem de inteligent. Dortmund merită să fie în finală, au și ei un sezon bun. E adevărat că este o mică supriză că au ajuns până în finală. Tot ce sper e ca noi să ne impunem pe Wembley”, a spus Heynckes.
Echipa germană Bayern Munchen s-a calificat pentru a doua oară consecutiv în finala Ligii Campionilor, după ce a învins, cu scorul general de 7-0, formația spaniolă FC Barcelona, în semifinalele competiției.
Miercuri, pe arena Camp Nou, Bayern a învins, cu scorul de 3-0 (0-0), prin golurile marcate de Robben ’48, Pique ’72 autogol și Muller ’76. FC Barcelona era neînvinsă în cupele europene pe teren propriu de aproximativ patru ani. În prima manșă, Bayern Munchen a câștigat, pe teren propriu, cu scorul de 4-0.
În finala Ligii Campionilor, care va avea loc la 25 mai, pe stadionul Wembley din Londra, Bayern Munchen va întâlni o altă formație germană, Borussia Dortmund, care a eliminat-o pe Real Madrid.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER