Jurgen Klopp, criză de râs la conferința de presă, după propunerea patronului de la Chelsea! „Să mă sune” | VIDEO
Liverpool a câștigat cu emoții meciul din grupele Ligii Campionilor cu Ajax, scor 2-1, însă la finalul partidei antrenorul Jurgen Klopp s-a ținut de glume și chiar s-a amuzat pe seama patronului de la Chelsea.
Todd Boehly (48 de ani), omul cu banii de la Chelsea, a propus pentru Premier League organizarea unui meci de tipul „All-Stars”, la fel ca în sporturile americane.
Jurgen Klopp s-a amuzat de propunerea lui Todd Boehly!
”Chiar a zis asta? Grozav, nu i-a luat mult. Dacă găsești vreo dată liberă, să mă sune și pe mine. El uită că în sporturile americane jucătorii au patru luni de vacanță. Sunt fericiți că pot juca un meci în vacanță. Mda, ce pot să zic?
Vrea să-i aducă și pe cei de la Harlem Globetrottes aici să joace împotriva unei echipe de fotbal? Sunt surprins. Să ne imagină, jucătorii de la Liverpool, Everton, Manchester United împreună. Interesant. Deci chiar a spus-o? Interesant”, a declarat Jurgen Klopp la conferința de presă.
Pauză în Premier League din cauza morții Reginei Elisabeta a II-a!
Liverpool ocupă locul 2 în Grupa A din Liga Campionilor, cu 3 puncte din două etape, lider fiind Napoli, care are tot atâtea puncte, însă are o restanță cu Rangers, ultima clasată fără niciun punct. Pe locul 3 e Ajax, cu 3 puncte.
Pentru Liverpool urmează o perioadă de două săptămâni, după ce meciurile din weekend au fost amânate în urma decesului Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. „Cormoranii” ar urma să întâlnească Chelsea după această pauză forțată.
Toate rezultatele serii din Liga Campionilor pot fi urmărite AICI!