Pantelis Kapetanos putea fi erou pentru CFR în această seară, reușind să deschidă scorul în partida cu Manchester United, în minutul 14. Grecul este pe cai mari, emisarii din Germania trimițându-și emisarii la partida din Gruia, dar acesta nu se gândește la performanța personală, eșecul echipei eclipsând-o .
„Puteam obține mai mult. Am pierdut acest meci, echipa nu a jucat foarte bine, dar asta e. Am jucat contra unei echipe mari. Cu oricine aș marca, sunt fericit. Dar acum nu pot fi fericit pentru că am pierdut„, a explicat Kapetanos, la TVR.
Căpitanul Ricardo Cadu a avut de înfruntat adversari extrem de puternici, United jucând extrem de ofensiv, cu Chicharito, Van Perie și Rooney în primul `11`. În ciuda rezultatului, fundașul speră ca echipa să prindă locul doi și să se califice în premieră din grupele Ligii.
„Visez la o calificare de pe locul 2, dar știu că va fi foarte greu. Vedem ce va fi la final. E greu să-i ai adversari pe Rooney, Van Persie sau Hernandez. Acum urmează meciul cu Steaua, după aceia ne gândim la următorul meci din Champions League. E un meci foarte greu cu Galatasaray, orice meci e greu, doar cei care joacă în această competiție știu ce înseamnă. Cred că putem obține mai mult de 4 puncte, avem două meciuri acasă cu Galatasaray și Braga. Van Persie este un jucător bun care știe să se demarce foarte bine, din păcate astăzi nu am reușit să-l oprim. Va fi greu pentru fundașii naționalei României, dar nu le dau niciun sfat, ei știu mai bine ce trebuie făcut.„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER