Karius, sacrificat după gafele din finala Ligii Campionilor! Liverpool a găsit înlocuitorul perfect

Liverpool îl dorește pe portarul celor de la AC Milan, Gianluigi Donnarumma, pentru a-l înlocui pe Loris Karius, neamțul care a greșit grav în finala Ligii Campionilor.

AC Milan are probleme cu respectarea fair-play-ului financiar și este obligată să vândă jucători. Italienii vor 70 de milioane de euro pentru goalkeeperul de 19 ani, dar La Repubblica scrie că Liverpool ar putea să-l transfere pentru doar 40 de milioane de euro plus alte cinci milioane bonus. Presa italiană susține că finalista Ligii Campionilor nu ar avea concurență pentru Donnarumma.

Totuși, în afacere intervine impresarul lui Donnarumma, Mino Raiola, recunscut pentru negocierile dure pe care le poartă, dar și pentru comisioanele uriașe pe care le încasează.

Viitorul lui Karius la Liverpool e sumbru, după ce neamțul a comis doup gafe uriașe în ultimul act al Ligii Campionilor. Mai întâi, i-a oferit mingea lui Benzema, când a încercat să-și pună echipa pe contraatac, după care a scăpat balonul în poartă, deși șutul lui Bale a fost slab.

Real Madrid a câștigat pentru a 13-a oară Liga Campionilor, a treia oară consecutiv, învingând în finala de la Kiev pe Liverpool, 3-1. Zinedine Zidane este primul antrenor care obține trei trofee europene consecutiv, iar Cristiano Ronaldo e primul fotbalist din istorie care câștigă de cinci ori trofeul. Gareth Bale, cel care a reușit o „dublă”, a fost desemnat jucătorul finalei Ligii Campionilor.

 

Publicat: 28 05. 2018, 10:00
Actualizat: 28 05. 2018, 11:58