Koln, Fiorentina și Dinamo Moscova trebuie să stea la rând. Anunțul făcut azi de nemți în legătură cu viitorul lui Bourceanu

ProSport v-a anunțat încă de ieri că FC Koln îi monitorizează atent orice mișcare lui Alex Bourceanu, jucător care mai are contract cu Steaua doar până la finalul acestui sezon. Presa din Germania a aflat și ea despre interesul „țapilor” pentru căpitanul campioanei, pe care îl consideră un jucător vital în promovarea echipei în prima ligă.

Situația contractuală a internaționalului lui Reghecampf atrage, perspectiva „racolării” unui fotbalist de o asemenea valoare pentru o sumă modică sau chiar gratis animându-le imaginația mai multor cluburi de pe Bătrânul Continent. Dacă FC Koln nu este suficient de decisă, aceasta s-ar putea vedea într-o postură ingrată, din ianuarie Bourceanu putând semna cu orice echipă.

Cele două înfrângeri – cu FC Ingolstadt și Bochum – l-au convins pe tehnicianul Peter Stoeger că nu are soluții în zona mediană. Deși unii dintre conducătorii clubului par că s-au consolat cu ideea unui nou sezon în 2.Bundesliga, în care formația ar urma să crească pentru duelurile viitoare din prima ligă, există și persoane care mai speră în obiectiv. În acest sens, este nevoie de întăriri, iar una dintre ținte este Alex Bourceanu, căpitanul Stelei. Acesta este văzut ca fiind după croiala lui Petit (fostul internațional portughez, care a evoluat la „țapi” între 2008 și 2012), astfel că venirea lui ar aduce un plus de consistență la mijlocul terenului.„, notează liga-zwei.de, care mai notează că pentru Koln un bun prilej pentru a-l monitoriza pe închizătorul campioanei este reprezentat de meciul din această seară, contra lui Schalke.

Îl urmărește și Stuttgart?

În măsura în care vor considera că Alex Bourceanu este fotbalistul de care au nevoie, Koln trebuie să se miște repede. Sursa citată mai scrie că mijlocașul de 28 de ani al Stelei mai este în atenția a trei cluburi, toate cu buget superior, care îi pot oferi un salariu mai mult decât atractiv.. Dacă variantele Fiorentina și Dinamo Moscova nu reprezintă noutăți, discutându-se în trecut intens despre aceste ipoteze, surprinde interesul lui Stuttgart, formație la care Alex Maxim are evoluții încântătoare.

De altfel, se pare că fostul jucător al Pandurilor l-ar fi recomandat pe Bourceanu lui Schenider, tehnician care în acest moment are doar două variante pentru poziția de închizător: Gentner și Kvist. Ajuns la 28 de ani, primul dintre ei este și căpitanul șvabilor, însă pare tentat de o nouă provocare, la o formație care să îi ofere perspectiva unor trofee.

Publicat: 26 11. 2013, 13:25
Actualizat: 26 11. 2013, 15:21