Kone: „Trebuie să învingem Bordeaux, egalul nu e bun!”

Yssouf Kone este pe val după ce a adus victoria la meciurile cu Dinamo și cu Unirea Urziceni și le promite fanilor că o să-i facă fericiți și mâine seară.

Yssouf, cum te simți?

Sunt bine, mai ales că am câștigat cu Urziceni. Sunt foarte fericit că am obținut toate punctele și rămânem în lupta pentru câștigarea unui nou titlu de campioană.

Înainte de partida cu Unirea spuneai că nu ești pregătit să joci un meci întreg și totuși ai dat gol…

Așa este, în momentul în care am intrat pe teren nu eram la potențial maxim. Eram încă nerefăcut, însă am fost nevoit să joc, după ce Didi s-a accidentat. Îmi pare rău pentru el. Mă bucur că am dat gol și că mi-am ajutat echipa prin evoluția mea.

Urmează întâlnirea cu Bordeaux. Cum vezi acest meci?

O să fie foarte dificil cu francezii, nu o să semene deloc partida de acum cu cea disputată în urmă cu două săptămâni, o să fie total diferită. Noi avem neapărată nevoie de trei puncte pentru a ne califica în primăvara europeană, egalul nu este o soluție pentru CFR.

Are CFR Cluj șanse să termine pe locul doi?

Noi am demonstrat în partidele pe care le-am jucat până acum în Liga Campionilor că suntem valoroși. Cred că avem tăria să ne calificăm în optimile ligii de pe locul doi. Trebuie să fim la fel de puternici în meciurile rămase, cum am fost și până acum.

Ești singurul atacant valid. Este aceasta o problemă?
Îmi pare rău că s-a accidentat Didi, dar nu sunt de părere că asta e chiar o problemă. Sunt și alți colegi care pot juca în atac. Nu cred că trebuie să ne gândim la acest lucru, ci cum să dăm maximum din noi în momentul în care intrăm pe teren. Sper ca până la ora meciului să fiu și eu sută la sută refăcut.

O să vă lipsească Trică?
Sigur că o să se simtă absența lui Eugen, la fel și a lui Didi și Ruiz, însă, cum am mai spus, noi, cei care o să jucăm, trebuie să ne gândim la meci și nu la cine lipsește și cine nu.

Care jucător este cel mai periculos de la ei?
Dacă stau și mă gândesc, cred că cel mai periculos fotbalist de la ei este echipa. De acest lucru trebuie să ne temem.

Câte puncte vă mai trebuie ca să vă calificați în optimi?

Să o batem pe Bordeaux și mai vorbim după. Avem timp să ne gândim la aceste lucruri după acest meci, dacă o să-l câștigăm.


Africanul burlac face furori la Cluj în rândul reprezentantelor sexului frumos

„Vitezoman“ pe terenul de fotbal, unde își amețește adversarii prin rapiditatea driblingurilor, Kone este un iubitor de viteză și pe șosele. Posesor al mai multor mărci de lux, atacantul este înnebunit după automobilele sportive. „Iubesc automobilele și mai ales pe cele sportive. Cum femeilor le place să meargă la cumpărături, la fel și mie îmi place să conduc mașini-sport. Am vorbit și cu Stăncioiu, care este și el pasionat de acest lucru, și amândoi vrem să ne achiziționăm câte un Aston Martin anul viitor. O să fim doi James Bond la CFR”, spune Kone, cu un zâmbet larg.

În ceea ce privește fetele, fotbalistul este franc: „Când ies prin club, toate fetele vor să intre în vorbă cu mine, cred că sunt atrase de faptul că sunt fotbalist. Mă întreb dacă era același lucru și dacă eram student. Nu am prietenă și nici la căsătorie nu mă gândesc acum“.

4 goluri a marcat Yssouf Kone pentru CFR Cluj în acest sezon

Publicat: 03 11. 2008, 09:01
Actualizat: 03 11. 2008, 09:13