Italienii nu și-l amintesc pe Marius. Numele le spune ceva, dar detalii nu pot să ofere. În Florența sunt puțini și bătrâni cei care își mai amintesc de Marius Lăcătuș ca jucător al echipei locale. Astfel, căutarea noastră a semănat cu un exercițiu de arheologie. Paolo Eficci este suporter al Fiorentinei de peste 30 de ani. Vine la fiecare meci și, înainte de partidă, bea o bere cu cei asemeni lui în fața stadionului. Zâmbește larg când aude de Lăcătuș: „Ați nimerit bine la mine! Cunosc cam toți fotbaliștii care au trecut pe aici. Cred că a stat, ca majoritatea, în mai multe case, dar prima a fost în Settignano. E o casă roșie, pe Via della Pastorella. După Lăcătuș a stat acolo și Batistuta în primele sale luni la Firenze“. Îi mulțumim și plecăm spre Settignano, o mică localitate exclusivistă, lipită de Florența și destinată oamenilor înstăriți. Batistuta da, Lăcătuș nu Settignano este un fel de Pipera cu mult mai mult bun gust și mult mai puțin praf. În vila menționată locuiește acum familia unui doctor care tocmai dăduse o petrecere, astfel că, ursuz, a acceptat doar un dialog prin interfon: „Da, știu că a stat Batistuta aici, dar de Lăcătuș ăsta al vostru nu am auzit nimic că ar fi stat înainte aici. Știu că Batistuta a vrut să cumpere o casă pe strada asta. Poate chiar pe asta. I-a plăcut mult zona, dar, din motive pe care doar el le cunoaște, a renunțat. Mie nu-mi place fotbalul. Poate aflați mai multe de la alții“. Un vecin își amintește vag de un fotbalist român care a stat acolo. Discuția se poartă tot prin interfon, de parcă oamenii zonei ar fi prea sus pentru noi pentru a deschide poarta: „Da, parcă mi-l amintesc. Nu a stat mult în casa asta. Era un tip plin de viață, dar nu prea am vorbit. Pe aici, vecinii vorbesc rar între ei“.
21 de meciuri a jucat Marius Lăcătuș pentru Fiorentina, în sezonul 1990-1991, marcând de trei ori
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER