Lăcătuș:”Daca pierdeam cu Galata, demisionam!”

La emisiunea Fanatik de aseară, Marius Lăcătuș a declarat că prin minte i-a trecut și gândul de a renunța la echipă dacă nu ar fi intrat în grupele Ligii Campionilor. „Sincer, dacă nu ne calificam, mă gândeam să renunț. M-aș fi temut de reacția suporterilor și am impresia că tot ce am făcut ca jucător s-ar fi șters din memoria lor, dar mă bucur că nu s-a întâmplat așa”, a spus tehnicianul. Lăcătuș a recunoscut în aceeași emisiune că Gigi Becali îi mai transmite uneori să bage pe teren un anume jucător, „dar nu neapărat titular”.

„Gigi a aflat echipa din meciul retur cu Galata cu câteva ore înainte de joc. A stat cu noi în cantonament. M-am gândit să-l folosesc și pe Bogdan Stancu, pentru că e în mare formă. Dar, sâmbătă, după ce m-am sfătuit și cu Rădoi, și cu cei din stafful tehnic, am decis să mă bazez pe jucători mai experimentați. I-am explicat situația lui Bogdan și mi-a zis că înțelege și că oricând am nevoie mă pot baza pe el”, a declarat antrenorul Stelei.
El a mai precizat că în meciul retur cu turcii a vrut să se bazeze pe axul central al Stelei: Goian-Rădoi-Ovidiu Petre-Lovin.

"Dacă nu ne calificam, se crea o atmosferă care nu era bună echipei. Lumea nu cred că mai umplea stadionul." – Marius Lăcătuș antrenor Steaua

"Mi-aș dori încă patru-cinci jucători ca Rădoi în echipă. Poate îi și am, dar nu se comportă ca el la toate meciurile." – Marius Lăcătuș antrenor Steaua

Publicat: 29 08. 2008, 01:42
Actualizat: 29 08. 2008, 13:13