Lanțul erorilor. Georgievski a continuat ceea ce începuse Adi Popa. Cum și-au luat steliștii plasă la Basel
Campioana Ligii I a fost egalată la Basel în minutele de prelungire, din cauza unor greșeli în lanț. Fostul fotbalist al
„roș-albaștrilor”, Panduru, a avut o replică de zile mari la adresa lui Popa
Imaginile înregistrate din finalul meciului Basel-Steaua, când scorul încă le era favorabil românilor, sunt elocvente în privința identificării vinovaților
Prima și poate cea mai importantă eroare îi aparține lui Adi Popa. Acesta a luat pe cont propriu o acțiune, chiar dacă avea doi fundași în fața lui, în loc să-i paseze lui Tănase, care era în stânga lui. Pierde mingea și se prăbușește la pământ simulând o accidentare, cârcei, orice pentru a trage de timp. Arbitrul lasă jocul să continuie, mingea e degajată de un apărător al lui Basel în zona lăsată liberă de Popa și în care Georgievski e singur cu doi adversari. În loc să stea lângă omul din bandă, macedoneanul avansează și sare la cap cu Sio, dar pierde duelul. Balonul ajunge la omul pe care l-a lăsat liber, iar el fuge după Sio pe zona centrală, dar nu are viteză și îl pierde pe ivorian din marcaj. Gol pentru Basel. 1-1 și peste câteva secunde se fluieră finalul jocului.
„Du-te, bă, și antrenează-te, să nu mai faci cârcei!”
După partidă, Reghecampf a spus că jucătorii săi ar fi trebuit să dea mingea în aut când au văzut că Popa era căzut, dar balonul nu mai era în posesia steliștilor. În plus, pe imagini se vede că jucătorii români nici măcar nu fac semne arbitrului sau adversarilor să oprească jocul. Vizavi de tragerea de timp nereușită pe care a încercat-o Adi Popa, Basarab Panduru a avut o replică de zile mari. Aflat în studioul de la Dolcesport, fostul fotbalist al Stelei a comentat: „Dacă un jucător are crampe și echipa lui îți cere să dai mingea afară, ce faci? Vă zic părerea mea: du-te, bă, și antrenează-te, să nu mai faci cârcei!”.
Georgievski nu trebuia să facă pressing de întâmpinare, iar Popa trebuia să coboare în apărare
Laurențiu Reghecampf, antrenor Steaua
Amintiri pentru „General”
Erorile comise de steliști în finalul meciului cu Basel i-au trezit amintiri neplăcute fostului selecționer al României, Anghel Iordănescu (foto). „Îmi reproșez și acum că la Campionatul Mondial din SUA am țipat la Dumitrescu să stea după adversarul lui direct, să-l blocheze, să nu ajungă să ne dea golul ăla. Îmi reproșez și acum că am țipat la Dorinel Munteanu să nu bată el cornerul ăla, să nu dea minge înaltă cu Danemarca. Dar cu toate astea, deși știu că am țipat și urlat, totuși am eșuat”, a spus „Generalul”, la Sport.ro.