Carismă, inspirație, inteligență tactică… Diego Simeone are toate calitățile pentru a deveni unul dintre cei mai buni antrenori din lume. Iar calificarea în finala Ligii Campionilor, prima după 40 de ani a lui Atletico, după victoria cu 3-1 pe terenul lui Chelsea în returul semifialelor, vine doar să susțină capacitatea lui „Cholo” de a gestiona succesul
În decembrie 2011, când Diego Simeone o prelua pe Atletico Madrid, echipa de pe „Calderon” era pe locul 17 în Primera Division și se zbătea pentru evitarea retrogradării. Nici trei ani mai târziu, Atletico are în palmares o Supercupă a Europei, o Cupă a Spaniei și un trofeu Europa League. Iar 2014 poate fi un an incredibil pentru suporterii „rojiblanco”. Cu trei etape înainte de finalul primei ligi spaniole, Atletico e lider și mai are nevoie de doar șase puncte pentru a câștiga primul titlu după 18 ani. Și s-a calificat în premieră după 40 de ani în finala Ligii Campionilor, după victoria senzațională, 3-1, de pe „Stamford Bridge”, în returul semifinalei cu Chelsea.
Expresivitatea lui Simeone afișată în momente cheie ale meciurilor lui Atletico nu mai are nevoie de nicio descriere
24 de victorii în cupele europene
Performanțele se datorează, în mare măsură, lui Diego Simeone. Argentinianul a trecut examenul de maturitate în fața lui Chelsea, reușind să elimine echipa lui Mourinho, după o bătălie tactică încrâncenată care s-a întins pe parcursul a 180 de minute în care orice greșeală a fost amendată. „Sunt mândru că am dominat meciul de la scorul de 2-1 și că, împotriva unui adversar de clasă mondială”, a spus Simeone la finalul partidei. A fost a 24-a victorie pentru „Cholo” în cupele europene cu Atletico, depășindu-l pe Luis Aragones, simbolul clubului de pe „Calderon”, care avea 23 de succese în Europa cu echipa madrilenă. Mai mult, Atletico a devenit abia a patra echipă din istoria Ligii care atinge finala fără să cunoască eșecul pe parcursul competiției, după Barcelona, Arsenal și Manchester United.
66,43% este procentajul de victorie al lui Atletico în mandatul lui Simeone (96 de succese în 142 de partide)
Iar Simeone nu a demonstrat că este un antrenor mare doar din punct de vedere tactic, ci și din punct de vedere al motivației pe care o insuflă jucătorilor înaintea și în timpul fiecărui meci. Cursele sale nebune din timpul partidei, dar și reacțiile la orice ratare a echipei sale, demonstrează că argentinianul este un adevărat perfecționist, care nu lasă nimic la voia întâmplării. Atletico s-a apărat excelent, într-un bloc defensiv aproape imposibil de spart, și a contraatacat fulgerător. Unitatea echipei madrilene a fost remarcabilă pe întreg parcursul sezonului, fiind considerată de presa străină drept unul dintre punctele forte ale lui Atletico în acest sezon.
Cu o glumă sau cu un zâmbet ștrengăresc, Simeone a știut întotdeauna să-și apropie presa spaniolă, spre deosebire de Mourinho
Plusul de carismă demonstrat cu declarația pe care a oferit-o la finalul partidei, când a felicitat mamele jucătorilor săi pentru că i-au „născut cu ouă atât de mari” doar confirmă că în următorii ani echipele pe care le va antrena argentinianul vor fi de urmărit. Pentru că așa cum scrie Tom Adams în editorialul său de pe site-ul postului „Eurosport”, „Simeone nu este încă cel mai bun antrenor din lume, dar cu siguranță ajunge acolo”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER