Legia merge cu „pile” la UEFA pentru a avea galerie cu Steaua: „E interesul Poloniei” O legendă, aliatul leșilor
Înainte de meciul pe care Steaua îl va susține împotriva Legiei Varșovia în play-off-ul pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor, Comisia de Disciplină a UEFA a decis suspendarea peluzei în care ia loc de obicei galeria leșilor. Motivul? Manifestările rasiale ale suporterilor, petrecute în timpul meciului cu formația galeză The New Saints, din turul secund preliminar al Ligii.
Astfel, Legia se vede pusă în situația de a aborda meciul decisiv contra Stelei fără cea mai importantă parte a suporterilor ei, cunoscuți în toată Europa pentru presiunea pe care reușesc s-o exercite asupra adversarilor. De aceea, șefii grupării din capitala Poloniei vor să îndrepte acest lucru și să obțină clemență din partea forului continental.
Astfel, președintele Legiei, Boguslaw LeÅ›nodorski, i s-a adresat șefului Federației Poloneze de Fotbal, legendarul Zbigniew Boniek, pe care l-a rugat să se implice în demersul echipei sale. Șeful grupării din Varșovia îi solicită conducătorului federal să își folosească relațiile de la UEFA pentru a anula suspendarea peluzei pentru meciul cu Steaua.
„Este o sancțiune presa severă. Vă asigur că fanii noștri nu și-au dat seama că inscripțiile de pe steagurile lor pot fi interpretate ca fiind rasiste. Dacă traducerea este greșită, atunci ea nu trebuie folosită. Vă asigur că până acum, nicio instituție nu a luat în vizor vreun termen impropriu care apare pe bannerele galeriei noastre. Stadionul Åazienkowska este una dintre cele mai sigure facilități din fotbalul polonez. Dacă peluza va fi închisă pentru meciul cu Steaua, va arăta foarte rău. Nu vor mai fi aceleași emoții, aceleași trăiri în tribune. Asta nu este doar problema noastră, ci a întregului fotbal polonez. Prin urmare, eu cred cu tărie în sprijinul președintelui Boniek și al oamenilor lui, că ne vor acorda sprijinul necesar în recursul de la UEFA”, a spus Boguslaw LeÅ›nodorski, potrivit sports.pl.
Galeria Legiei e cunoscută pentru actele de huliganism
Fanii Legiei Varșovia și-au creat în toată Europa o adevărată „reputație”, care a atras și suspendări pentru clubul favorit. Unul dintre ultimele gesturi reprobabile comise de suporterii grupării poloneze este bannerul scris în caractere arăbești cu inscripția „Jihad” afișat la meciul cu Hapoel Tel Aviv din urmă cu două sezoane, din grupele Europa League. Suporterii Legiei sunt cunoscuți pentru manifestările antisemite și ultranaționaliste, la care nu au renunțat nici pe durata Europeanului din 2012, când s-au războit pe străzi cu suporterii ruși. De asemenea, galeria leșilor a avut probleme cu forțele de ordine și în timpul deplasării din 2011, de la București (au jucat contra Rapidului), când 10 suporteri au fost reținuți.