Legia, victorie clară înainte de Steaua, antrenorul adversarei a făcut gluma zilei: „Am primit un telefon de la București!” :)

Legia Varșovia s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Poloniei, după ce a trecut fără probleme, scor 3-0, de gruparea Rozwoj Katowice, din Liga a III-a.

A fost ultimul meci al adversarei Stelei înainte de meciul de pe Național Arena, iar tehnicianul Jan Urban s-a declarat la final mulțumit de faptul că adversarii nu au jucat dur, „așa cum o fac de obicei echipele din ligile inferioare, când întâlnesc un adversar cu nume”. „Mă bucur că nu a apărut vreo accidentare. E foarte important pentru noi înainte de partida cu Steaua. Nu a fost un meci dur, cu intrări pe muchie de cuțit”, a declarat Jan Urban după meci.

În replică, tehnicianul adversarei, Dietmar Brehmer (foto, în centru), a ținut să îi ureze succes Legiei în dubla cu Steaua, din play-off-ul Champions League și a glumit spunând că, înainte de meci, a fost sunat de la București și i s-a transmis ca echipa sa să joace dur.

„Le urez mult noroc în Liga Campionilor. O calificare în grupe ar fi extrem de importantă pentru fotbalul Polonez, o așteptăm de foarte mult timp. […] Am încercat să jucăm un fotbal deschis. A fost o aventură extraordinară pentru noi. Am fost sunați de la Bucrești și ni s-a spus să jucăm mult mai dur în meciul cu Legia (n.r. râde)„, a declarat Dietmar Brehmer, citat de site-ul oficial al Legiei.

Publicat: 17 08. 2013, 20:53
Actualizat: 17 08. 2013, 20:56