Ce se întâmplă cu Leo Messi la PSG! Decizie definitivă înaintea meciului cu Manchester City
Leo Messi revine la PSG! Argentinianul va juca în marele meci cu Manchester City, din etapa a doua a Ligii Campionilor.
Fostul star al Barcelonei s-a refăcut după accidentarea pe care a suferit-o, dar nu se știe deocamdată dacă va fi titular în partida cu formația lui Pep Guardiola, ori va intra pe parcurs în meciul programat la Paris.
Fostul jucător al Barcelonei a suferit o contuzie la genunchiul stâng şi nu a evoluat în partidele celor de la PSG cu Metz şi Montpellier, din Ligue 1. Chiar și așa, francezii au victorii pe linie în acest sezon din Franța și titlul pare asigurat, după surpriza produsă de Liile în ediția precedentă de campionat.
Leo Messi va juca în super meciul PSG – Manchester City
Pep Guardiola n-a scăpat de Leo Messi, fostul său jucător de la Barcelona. Starul lui PSG a revenit la antrenamente și va fi pe teren la partida cu Manchester City, cea mai tare a etapei a doua din Liga Campionilor.
Leo Messi a trecut peste conflictul cu Mauricio Pochettino, iar fotbalistul, criticat pentru evoluțiile sale din Franța,are motive să fie cu gândul doar la partida cu campioana Angliei. Francezii de la RMC Sport au scris că internaționalul argentinian Leo Messi și membrii familiei sale au găsit o casă în care să locuiască la Paris.
Zona în care va locui Messi este presărată cu ansambluri rezidențiale selecte și există și câteva sedii ale unor ambasade străine.
Cum ar putea arăta PSG în meciul cu Man. City: Navas – Hakimi, Marquinhos, Kimpembe, Nuno Mendes (Diallo) – Herrera, Paredes, Gueye – Messi (Icardi), Mbappe, Neymar.