Roni Levi s-a declarat nemulțumit de remiza pe care elevii săi au obținut-o în fața celor de la Zenit Sankt Petersburg. Chiar dacă rușii au evoluat în superioritate numerică din minutul 36, tehnicianul Unirii afirmă că adversarii nu l-au surprins deloc.
„Nu-mi place rezultatul, dar i-am văzut pe jucători dând totul pe teren, jucând bine tactic. Nu vorbesc depsre arbitraj, chiar dacă am văzut câteva greșeli. La începutul meciului le-am spus jucătorilor că dacă stăm bine pe teren, 0-0 la pauză e bun și îi putem surprinde în repriza a doua. Dar în inferioritate a trebuit să schimbăm planul, a fost dificil să mai atacăm. Nu m-a surprins Zenit, i-am văzut înainte. E o echipă bună, antrenor foarte bun.”, a declarat Roni Levi la conferința de presă de la finalul partidei.
„Pădurețu n-a făcut nimic!”
„Jucătorii mei îmi dau întotdeauna motive să fiu optimist. Dar va fi dificil acasă la Zenit. Ar fi o surpriză să ne calificăm, dar în fotbal se întâmplă surprize. Am înețels de la Pădurețu că n-a făcut nimic, că doar i-a atras atenția adversarului. Îl cred. Le-am spus „Bravo” jucătorilor la final, mi-a plăcut spiritul lor, dar și cum au jucat tactic. E amuzant acum să mă gândesc că pot fi iar penalty-uri, cum au fost cu CFR Cluj. Sper că dacă vom ajunge din nou acolo, norocul nostru se va schimba „, a mai spus tehicianul Unirii.
Vicecampioana României, Unirea Urziceni, a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, marți, pe stadionul „Steaua” din București, în compania formației ruse Zenit Sankt-Petersburg, în manșa întâi a turului trei preliminar al Ligii Campionilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER