Liga Campionilor | Messi și Luis Enrique, o relație imposibilă. Reacțiile antrenorului după noaptea pierdută la cazinou de Messi și Pique chiar înainte de meciul cu Manchester City
Eșecul cu Malaga, scor 0-1, din etapa a 23-a a primei ligi spaniole, de sâmbătă, a produs un nou scandal la Barcelona. Aflată la patru puncte în spatele liderului Real Madrid, echipa catalană pare să fie pierdută din mână de tehnicianul Luis Enrique. Ultimul exemplu? Enrique a aflat din presă de escapada lui Messi și Pique, care s-au aflat la miezul nopții de duminică spre luni într-un cazino din Barcelona. Adică cu doar 13 ore înainte de aterizarea avionului care a transportat lotul echipei catalane la Manchester
- Înainte de meciul cu Malaga, catalanii câștigaseră 11 jocuri la rând, marcând 42 de goluri
Barcelona continuă să stea pe un butoi cu pulbere. Deloc surprinzător, finalul brusc al seriei de șase victorii consecutive în Primera, după eșecul cu Malaga de sâmbătă, scor 0-1, a agitat serios apele în presa catalană. Teama unui nou sezon fără trofee s-a încetățenit serios în conștiința catalanilor. Iar ieșirea de duminică a unora dintre cei mai importanți jucători ai catalanilor, cu doar 13 ore înainte ca avionul care a transportat Barca la Manchester, a devenit principalul subiect dinaintea turului optimilor Ligii, contra lui City. Ce s-a întâmplat, însă? Paparazzi aflați pe urma jucătorilor Barcelonei i-au surprins pe Messi și Pique la o întâlnire nocturnă, alături de fostul coechipier, Cesc Fabregas. Locația a fost, însă, cea care a aprins fitilul: un casino celebru, situat în apropierea locuinței pe care Fabregas a păstrat-o în capitala Cataluniei.
Messi și Luis Enrique: un cuplu care nu funcționează la parametri normali
Messi, din nou nemulțumit de Enrique
Evident, primele întrebări adresate lui Luis Enrique în conferința de presă s-au legat de escapada nocturnă a lui Messi și Pique, două dintre simbolurile Barcelonei. Și, surprinzător, tehnicianul Barcei nu le-a luat apărarea celor doi jucători! „Ce au spus Messi și Pique? Că e viața lor privată? Eu mă concentrez doar pe fotbal, nu ceea ce se întâmplă în afara terenului”, a replicat Enrique, în stilul misterios care i-a atras antipatia presei catalane în ultima perioadă. Iar interpretarea presei e clară: chiar dacă Messi și tehnicianul adus de conducerea catalanilor la începutul acestui sezon au făcut pace, sentimentele argentinianului nu s-au schimbat aproape deloc. Mai ales după ce Enrique nu ar fi discutat absolut deloc cu elevii săi în urma eșecului cu Malaga de sâmbătă. Evident, spre nemulțumirea starurilor Barcei, care nu înțeleg și nu apreciază stilul tehnicianului. Replica lui Enrique nu a întârziat să apară: „Vorbesc despre fotbal și analizez tot ceea ce consider că e necesar. Relația mea cu jucătorii e aceeași ca dintotdeauna”.
Duelul dintre Nasri și Jordi Alba, câștigat de fotbalistul Barcelonei în sezonul trecut, se va repeta marți seară
City vrea răzbunare pentru eșecul de anul trecut
Testul suprem pentru Enrique vine, însă, marți seară, pe un Etihad Stadium care abia așteaptă revanșa pentru eșecul de anul trecut, când Barcelona a câștigat cu 2-0 (4-1 la general) pe arena lui City și s-a calificat în optimile de finală ale Ligii, unde a fost eliminată de Atletico. „I-am respectat prea mult și eram o echipă lipsită de experiența unui astfel de meci. A mai trecut un an, cred că ne-am maturizat”, a prefațat jocul mijlocașul francez al lui City, Samir Nasri. Însă forța ofensivă a catalanilor e una de temut. Înaintea meciului cu Malaga, în care nu au tras pe poartă decât de două ori, Barcelona a marcat 42 de goluri în 11 victorii consecutive. Iar Messi a reintrat în lupta pentru trofeul Pichichi, acordat celui mai bun marcator din Primera, fiind la doar trei reușite de Ronaldo. Iar dacă Barcelona vrea să treacă de City, are nevoie de un Messi la sută la sută din potențial, atât fizic, cât și psihic.
Manchester City – Barcelona (ora 21:45, Digi 1, Dolce 1)
Manchester City: Hart – Zabaleta, Kompany, Mangala, Clichy – Nasri, Fernando, Fernandinho, Silva – Aguero, Dzeko
Barcelona: ter Stegen – Dani Alves, Pique, Mascherano, Jordi Alba – Rakitic, Busquets, Iniesta – Messi, Suarez, Neymar